Acuzații grave

Arestat pentru viol și agresiune sexuală asupra a două fetițe și a unui băiețel

Palatul de Justiție Suceava
Palatul de Justiție Suceava

Un bărbat din municipiul Suceava a fost arestat preventiv de judecători la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava sub acuzații înfiorătoare, viol, agresiune sexuală și rele tratamente aplicate minorului, victime fiind două fetițe și un băiețel, copiii concubinei celui arestat.
Vasile B., în vârstă de 44 de ani, este acuzat că a abuzat de copiii săi vitregi, de la vârste de 10 și 13 ani. Procurorii au adunat probatoriu cu privire la trei fapte de viol față de una dintre fete.
Bărbatul este acuzat de trei fapte de agresiune sexuală și față de băiatul concubinei sale.
Faptele ar fi ceva mai vechi, din perioada 2018-2019, iar după ce suspiciunile au ajuns la urechile polițiștilor a început o anchetă care a dus la concluzia că există suficiente elemente care să confirme că în familie s-au produs fapte de o gravitate extremă.
Miercuri, 10 noiembrie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului, pentru comiterea infracțiunilor de agresiune sexuală, viol și rele tratamente aplicate minorului.
Judecătoria Suceava a emis mandat de arestare pentru 30 de zile.
Inculpatul poate contesta decizia de arestare la instanța superioară și se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a instanțelor de judecată.

Recomandări

Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său