Via Londra-Frătăuții Noi

Arestat în lipsă și dat în urmărire generală, un sucevean se apără prin e-mail-uri



Declarație olografă trimisă de Bechian
Declarație olografă trimisă de Bechian

Dat în urmărire generală pentru că ar fi fost capul unei grupări infracționale care a exploatat prin muncă mai mulți suceveni și botoșăneni, Ștefan Dorin Bechian (33 de ani), din comuna Frătăuții Noi, pe numele căruia a fost emis, în urmă cu o săptămână și jumătate, un mandat de arestare preventivă în lipsă, își susține nevinovăția prin mai multe e-mail-uri trimise pe poșta electronică a redacției „Monitorului de Suceava”.
În acele e-mail-uri, tânărul explică că toate acuzațiile ce i se aduc de către structurile de combatere a crimei organizate sunt bazate pe plângerile unor persoane care au probleme cu legea.
„Sunt recidiviști cu dosare penale și au încercat pe orice cale să obțină o sumă de bani de la mine. Chiar au făcut și o plângere în Anglia, iar organele abilitate m-au găsit nevinovat”, se arată într-unul din e-mail-urile respective.
Ștefan Dorin Bechian ne-a trimis și o înregistrare de aproximativ 21 de minute, prin care, susține el, este șantajat de doi dintre cei care l-au reclamat la poliție să le dea 5000 de lire sterline pentru a fi retrase toate plângerile împotriva sa.
„Eu nu mă sustrag de la nici o formă legală. Sunt în Anglia de trei ani, am o afacere și sunt plătitor de taxe, ca orice cetățean al acestei țări”, explică tânărul din Frătăuții Noi.
Între timp, însă, oamenii legii au demarat deja procedurile de dare în urmărire internațională a lui Ștefan Dorin Bechian, care figurează în prezent pe lista urmăriților general din România.
„Sclavi” în vilă de 500.000 de lire sterline
Ștefan Dorin Bechian explică în e-mail-urile pe care ni le-a trimis că toți angajații săi sunt cazați într-un imobil închiriat, în valoare de 500.000 de lire sterline, și au la dispoziție toate condițiile.
„Și nu sunt ținuți cu forța sau terorizați și fără normele de igienă”, precizează el într-unul din e-mail-uri.
Bechian a trimis mai multe fotografii cu exteriorul și interiorul vilei cu pricina, în încercarea de a demonta acuzația potrivit căreia angajații săi sunt ținuți în condiții inumane.

„De-ar mai fi mulți alți șefi ca el”

În e-mail-urile trimise, suceveanul a atașat și mai multe declarații olografe ale unor persoane care susțin că sunt angajații lui Bechian și explică că nici vorbă să fie exploatați prin muncă.
„Nu trăiesc în mizerie și înfometat și nici nu sunt forțat și terorizat să muncesc sau să fac alte lucruri nefirești” –Ștefan Gaița.
„Condițiile de cazare și masă sunt foarte bune (…) Banii cuveniți îi primesc la timp. Bechian Ștefan Dorin este un om sociabil și un șef cu care poți să discuți tot timpul” –Silviu Amaximoaie.
„Locuiesc într-o casă mare, am toate condițiile necesare și banii cuveniți” – Iulian Muntean.
„Un om foarte bun, condițiile sunt bune… de-ar mai fi mulți alți șefi ca el” –Vasile Batincu.
„Ne înțelegem și încercăm să fim ca o familie” –Ionuț Prigoreanu.
„Este o persoană bună (n.r.-Ștefan Dorin Bechian) care își respectă cuvântul și promisiunile față de mine” –Gabriel Muntean.
„Acum o duc foarte bine, muncesc… am tot ce-mi trebuie” –Viorel Vasilache.
„Organele de anchetă mi-au trimis citația la o adresă unde eu nu mai locuiesc”
Cât despre acuzația că se sustrage anchetei penale, Ștefan Dorin Bechian se apără susținând că „organele de anchetă mi-au trimis citația la o adresă unde eu nu mai locuiesc”.
De cealaltă parte, contactat telefonic, subcomisarul Petrică Țibichi, șeful Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Suceava, a declarat că procedura de citație s-a făcut regulamentar și că Bechian a luat la cunoștință, pe mai multe căi, chiar și telefonic, și prin avocatul său, de acuzațiile care i se aduc.
Ofițerul a declarat că sunt suficiente probe care să probeze toate învinuirile pentru care pe numele lui Bechian a fost emis un mandat de arestare preventivă.
Ce acuzații i se aduc lui Bechian
Ștefan Dorin Bechian este acuzat că ar fi capul unui grup infracțional care a exploatat prin muncă, la spălătoriile sale din Anglia, nu mai puțin de 11 cetățeni din județele Suceava și Botoșani, aduși în Marea Britanie cu promisiunea unui loc de muncă bine plătit.
„Victimele erau ținute în condiții insalubre și obligate să muncească în spălătorii auto cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, respectiv fără încheierea unor contracte de muncă, un program de lucru prelungit și fără zile libere, o alimentație precară, într-o continuă stare de presiune psihică, fără plata salariilor promise la racolare etc.”, se arată într-un comunicat de presă trimis de BCCO Suceava.

A ajuns patron a patru spălătorii în Anglia, cu 800 de euro în buzunar

Urmăritul general Ștefan Dorin Bechian povestește și cum a ajuns în Anglia și cum, cu 800 de euro în buzunar, a ajuns patron a patru spălătorii auto.
„Eu am venit în Anglia în 2007, februarie, având la mine toți banii mei, 800 de euro, și neștiind a vorbi engleza. Pentru început lucram cu ziua la africani, plătindu-mă cu 15-20 de lire sterline la zi. Într-o zi, lucrând la spălătorie, a venit un domn la mine, care era patronul la mai multe spălătorii auto, fiind de origine englez, și a zis că vrea sa mă ajute, văzând ca sunt un om sârguincios și responsabil. El mi-a spus că are mai multe spălătorii auto și daca aș dori să lucrez pentru el”, scrie Ștefan Dorin Bechian.
După ce și-a adus și soția la muncă în Anglia și a trecut o vreme, englezul i-a propus tânărului din Frătăuții Noi să-i dea spălătoria în chirie, iar după un an, sub franciză, pe cinci ani.
„Și cu ajutorul lui D-zeu și cu multă muncă am ajuns să am în prezent patru spălătorii. Și as putea spune că în momentul de față am o situație bună și nu am uitat de unde am plecat. Eu tot ce am făcut îi datorez lui D-zeu, că el a fost singurul care m-a ajutat și doar el știe prin câte am trecut. Eu, ca drept mulțumire lui D-zeu, dau în fiecare lună 150 de lire la oameni săraci și chiar la 13 copii orfani, i-am ajutat să termine o casă”, mai scrie tânărul pe numele căruia figurează un mandat de arestare preventivă.


Declarație olografă trimisă de Bechian
Declarație olografă trimisă de Bechian
Declarație olografă trimisă de Bechian
Declarație olografă trimisă de Bechian
Declarație olografă trimisă de Bechian
Declarație olografă trimisă de Bechian
Declarație olografă trimisă de Bechian
Declarație olografă trimisă de Bechian
Declarație olografă trimisă de Bechian
Declarație olografă trimisă de Bechian
Declarație olografă trimisă de Bechian
Declarație olografă trimisă de Bechian
Imagine din interiorul vilei în care Ștefan Dorin Bechian își cazează angajații
Imagine din interiorul vilei în care Ștefan Dorin Bechian își cazează angajații
Imagine din interiorul vilei în care Ștefan Dorin Bechian își cazează angajații
Imagine din interiorul vilei în care Ștefan Dorin Bechian își cazează angajații
Vila în care Ștefan Dorin Bechian își cazează angajații
Vila în care Ștefan Dorin Bechian își cazează angajații
Stefan Dorin Bechian
Stefan Dorin Bechian
Declarație olografă trimisă de Bechian
Declarație olografă trimisă de Bechian