Pericol public

Arestat după ce s-a apucat de distrus magazinele din sat și a amenințat cu maceta un polițist

Bărbatul a fost reținut în arestul IPJ și apoi arestat preventiv pentru 30 de zile
Bărbatul a fost reținut în arestul IPJ și apoi arestat preventiv pentru 30 de zile

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Breaza, a fost reținut în arest și apoi arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a provocat momente de panică în localitatea de domiciliu, distrugând bunuri ale unor localnici și proferând amenințări cu moartea, inclusiv asupra unui polițist. Asta în condițiile în care avea o macetă în mână.
Sâmbătă, în jurul orei 13.30, polițiștii de la Secția Rurală Pojorâta au fost sesizați cu privire la faptul că în comuna Breaza, cătunul Pârâul Gropii, un localnic a distrus o poartă și colțul unui garaj.
Beat, Petrică Bodnar a pătruns și în incinta a două magazine din sat, unde a răsturnat mese și scaune.
Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, ”aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și folosindu-se de un corp contondent tip macetă, pe care o purta asupra sa în mod nelegal, a aplicat lovituri cu acest corp în colțul unei clădiri cu destinația garaj și i-a provocat degradări. Totodată a provocat degradări la poarta de acces a unui imobil prin loviri cu același corp contondent”.
Agentul de poliție S.I.M., care a intervenit la fața locului, a fost amenințat cu moartea, de aici rezultând și infracțiunea de ultraj.
Trei fapte de distrugere, ”amenințare”, ”tulburarea ordinii și liniștii publice”, „portul fără drept de obiecte periculoase” și ultraj, așa sună pe scurt acuzațiile față de inculpat.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au formulat propunere de arestare pentru ultraj, instanța admițând solicitarea și emițând mandat de arestare pentru 30 de zile. Inculpatul poate contesta măsura arestului la instanța superioară.

Recomandări

Un tânăr care a fugit cu iubita în vârstă de 15 ani, reținut în arest pentru conducere fără permis și lovire

Patru indivizi, reținuți în arest după ce s-au apucat să facă legea la ei în sat, cu răfuieli în trafic și bătăi

Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată