Captură mare

Arestat după ce a fost prins cu 20 de kilograme de canabis în mașină

Ancheta coordonată de procurorii de la DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava, era ieri în plină desfășurare
Ancheta coordonată de procurorii de la DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava, era ieri în plină desfășurare

Structurile de combatere a crimei organizate din domeniul antidrog au reușit o captură majoră în trafic, după ce au oprit, miercuri, la Dărmănești, o mașină condusă de un tânăr din Siret. În autoturismul condus de Sebastian Iosif Mendela se afla o mare cantitate de canabis, în pungi vidate. S-a stabilit ulterior că este vorba de aproximativ 20 de kilograme de canabis, trimis prin curierat, din străinătate, și preluat de acest tânăr, care are domiciliul în Siret.
Din informațiile noastre, polițiștii de la Serviciul Antidrog al Brigăzii de Combate a Crimei Organizate (BCCO) monitorizau de mai multă vreme grupul infracțional. Tânărul prins preluase marfa din Suceava, se deplasa spre Siret, de unde marfa urma să fie împărțită, pentru a fi vândută mai departe, atât în Suceava, cât și în alt județ.
Canabisul urma să fie vândut mai departe ”angro” pentru a ajunge la dealeri care fac distribuția mai departe.
Ancheta coordonată de procurorii de la DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava, era ieri în plină desfășurare.
Tânărul din Siret a fost reținut în arestul poliției județene, inițial pentru 24 de ore.
Joi, procurorii de la DIICOT au formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului.
Tribunalul Suceava a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru infracțiunile de ”trafic de droguri de risc, fără drept” în modalitatea de transport și deținere de drog de risc. Avocatul acestuia a cerut luarea măsurii de arest la domiciliu sau control judiciar, însă solicitarea a fost respinsă.
Tânărul poate contesta măsura de arestare preventivă la instanța superioară.
Și acest caz arată că traficul de droguri este la cote ridicate în Suceava, cei implicați în afacere ridicând tot mai mult miza afacerilor și fiind dispuși să-și asume și riscuri pe măsură. Gramul de canabis se vinde cu 30 de lei. Miza afacerii este așadar de aproximativ 500.000 de lei.

Recomandări

Un tânăr care a fugit cu iubita în vârstă de 15 ani, reținut în arest pentru conducere fără permis și lovire

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de a reveni acasă de două ori

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori
Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori

Un sucevean, lider la unei grupări de trafic de droguri, dat în urmărire după ce, judecat în libertate, a dispărut

Condamnări pentru trafic de droguri de mare risc și răzbunare pentru ajutorul dat justiției, într-un dosar major al DIICOT

Tată în stare gravă, după ce mașina în care se afla alături de copilul de 3 ani a fost aruncată pe sens opus de un șofer neatent