Bomba începutului de toamnă este, fără îndoială, reținerea primarului general al Capitalei. Sorin Oprescu a fost prins de DNA în timp ce lua mită 25.000 de euroi. Primarul general a fost prins asupra faptului la ceas târziu din noapte. Acum, ce să zic? În cazul său nu mai poate fi vorba despre un simplu denunț, procedeu care pune sub semnul întrebării vinovăția reținutului sau arestatului preventiv. Dar dacă este o nouă diversiune a DNA? Această instituție îmi dă motive să consider că e posibil. Chestia aia cu mita și cei patru denunțători e cusută cu ață albă. Se spune că ar exista filmări. Păi, unde sunt? În plus, finalul comunicatului DNA zice că “acțiunea demarată are ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatorului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”. Să zicem că “doctorul Cocoșel”, cum i se mai spune, ar fi luat acea mită. Odată cu sfârșitul carierei sale, se schimbă întregul raport de forțe politice în București. PSD rămâne fără candidat la cea mai importantă funcție la care râvnesc toate partidele la alegerile locale. Deja cei din PNL îi cer demisia lui Sorin Oprescu.
Cu figura sa jovială, lăsând impresia că nu face parte din nici o gașcă, medicul Oprescu părea să fie unul dintre puținii politicieni curați. Bine plasat în sondaje, situat în topul încrederii în personalități, un posibil candidat la președinție, el nu era decât un șperțar ca oricare altul. Dacă și Sorin Oprescu, cu imaginea lui impecabilă, era un corupt, se poate spune că nici un primar din România nu se mai situează dincolo de bănuiala că este corupt, nu-i așa?
După două mandate, Oprescu și-l dorea și pe al treilea. Își începuse campania pentru un nou mandat încă din primăvară. Bucureștiul a fost invadat de spectacole în aer liber, de manifestări publice fără precedent. Primarul arunca cu bani publici și-n stânga și-n dreapta pentru a-și rotunji imaginea. De fapt din patru în patru ani aleșii locali își reconstruiesc imaginea publică. Arată că sunt buni gospodari, tăind panglică după panglică. Sunt mai atenți la problemele cetățenilor. Ce nu au reușit să facă în trei ani, printr-un efort suplimentar, reușesc să facă în ultimul an de mandat. Acest lucru nu este rău. Cei mai mulți primari își lasă intenționat cele mai spectaculoase investiții pentru ultimul an. Sorin Oprescu a procedat la fel. Corupția edililor, și în general a oamenilor din aparatul administrativ, este marea problemă a zilelor noastre. Mai puțin important este ce se va întâmpla cu omul Sorin Oprescu. Prin victoriile lui în alegeri, el devenise un simbol la stângii. Trecea drept un reformist față de conservatorii din PSD. Prin arestarea lui, stânga pierde Capitala pentru multă vreme. PSD nu mai are timpul necesar pentru găsirea unui candidat viabil la primăria generală a Capitalei. Chiar dacă l-ar găsi, șansele lui sunt foarte reduse. Deși se dădea independent, impactul va fi devastator pentru întregul PSD. Arestarea primarului Oprescu este un adevărat trofeu pe care DNA îl pune la picioarele PNL.