Sorții au decis ca primul episod al derby-ului județean dintre Rapid Suceava și Bucovina Pojorâta să aibă loc în startul sezonului, în etapa a II-a, astăzi, pe stadionul Areni. Partida a stârnit un mare interes printre iubitorii fotbalului din județ, organizatorii mizând pe o importantă afluență de public, fiind așteptați la meci nu numai spectatori din municipiul Suceava și localitățile limitrofe, ci și susținători ai grupării Pojorâta, care vor veni în număr mare la stadion pentru a-și susține favoriții. Gazdele, prin vocea președintelui executiv Dumitru Moldovan, anunță că sunt pregătiți pentru acest joc, pe care vor numaidecât să-l câștige. „Este un meci foarte important pentru noi și fiind primul joc de pe teren propriu din acest sezon, dorim să le oferim motive de satisfacție susținătorilor noștri. Trebuie să începem să adunăm puncte pentru a putea să ne îndeplinim obiectivul trasat, care este o clasare între primele șase formații din Seria I. Ne așteaptă o perioadă de foc, cu trei meciuri pe teren propriu în decurs de o săptămână. Dacă vom reuși să câștigăm toate aceste confruntări, cu Pojorâta, cu Ceahlăul Piatra Neamț în Cupa României și cu Gloria Buzău, atunci putem spune că lucrurile încep să intre pe un făgaș normal. Ne bucurăm în continuare de sprijinul primarului Ion Lungu și al Consiliului Local, dar trebuie să ținem cont că banii care ne-au fost alocați în 2015 sunt condiționați de criterii de performanță”, a declarat conducătorul Rapidului.
Cornel Căinari, fostul mijlocaș al Rapidului, care în prezent este jucător de bază al Bucovinei Pojorâta, pare încrezător în șansele noii sale formații. „Va fi indiscutabil un meci greu, în fața unei echipe a Rapidului deosebit de experimentate, care are în componență fotbaliști extrem de valoroși, precum Bălan sau Semeghin. Pe de altă parte, noi alcătuim o echipă tânără, unită și muncitoare și vă asigur că vom face tot ce ne stă în putință să plecăm neînvinși de pe Areni. Am încredere că vom face o figură frumoasă. Eu așa simt, că nu vom pierde meciul cu Rapid, dar pentru asta trebuie să fim foarte atenți”, a precizat Căinari.
Programul etapei a II-a:
Rapid CFR Suceava – Bucovina Pojorâta
SC Bacău – Dacia Unirea Brăila
Oțelul Galați – Dunărea Călărași
ACS Berceni – FC Clinceni
Farul Constanța – Rapid București
Gloria Buzău – Ceahlăul Piatra Neamț
CS Balotești stă.
Clasament Seria I
1-2. FC Clinceni 1 1 0 0 3-0 3
1-2. Rapid București 1 1 0 0 3-0 3
3. Ceahlăul Piatra Neamț 1 1 0 0 2-0 3
4. Dacia Unirea Brăila 1 1 0 0 1-0 3
5-6. Bucovina Pojorâta 1 0 1 0 2-2 1
5-6. Gloria Buzău 1 0 1 0 2-2 1
7-8. Dunărea Călărași 1 0 1 0 1-1 1
7-8. Sport Club Bacău 1 0 1 0 1-1 1
9. ACS Berceni 0 0 0 0 0-0 0
10. Rapid CFR Suceava 1 0 0 1 0-1 0
11. Farul Constanța 1 0 0 1 0-2 0
12-13. CS Balotești 1 0 0 1 0-3 0
12-13. Oțelul Galați 1 0 0 1 0-3 0
Liga a II-a
Areniul găzduiește astăzi derby-ul Bucovinei, dintre Rapid și Pojorâta
