Turneul „Patru regiuni pentru Europa”

Areniul e gata pentru a primi oaspeții din Franța, Germania și Ucraina



Stadionul Areni va fi gazda turneului „Patru regiuni pentru Europa”
Stadionul Areni va fi gazda turneului „Patru regiuni pentru Europa”

Ediția din acest an a Turneului de fotbal „Patru regiuni pentru Europa”, competiție rezervată copiilor în vârstă de 16 ani, va avea loc la Suceava, în perioada 2-7 august. La acțiunea organizată de Consiliul Județean au fost invitate să participe selecționatele regiunilor Schwaben (Gemania), Mayenne (Franța), Cernăuți (Ucraina) și Suceava (România), meciurile urmând să se dispute pe stadionul Areni. Delegațiile din străinătate sunt așteptate să ajungă la Suceava în prima zi a săptămânii viitoare, marți și miercuri fiind programate antrenamentele oficiale. Jocurile din cadrul turneului vor avea loc în zilele de joi, vineri și sâmbătă, după sistemul fiecare cu fiecare.
Echipa Sucevei se bazează pe 16 fotbaliști proveniți în marea lor majoritate de la cluburile Sporting și LPS Suceava, care vor fi îndrumați de profesorii Ovidiu Căldăruș, Aurel Constantin, Ciprian Anton și Bogdan Grosu. Obiectivul sucevenilor pentru ediția din 2011 a competiției este reeditarea performanței de anul trecut din Franța, când au ocupat poziția a doua la finalul întrecerii fără să cunoască gustul înfrângerii, sau, de ce nu, chiar câștigarea turneului, ceea ce ar reprezenta cu adevărat o premieră. În acest sens, selecționata Sucevei se antrenează asiduu încă de la începutul lunii iulie.
În dorința de a oferi participanților condiții cât de cât decente de concurs, Primăria Suceava a declanșat în urmă cu două săptămâni o serie de lucrări de cosmetizare la stadionul Areni, cum ar fi vopsirea tribunelor, văruirea vestiarelor, schimbarea instalațiilor sanitare sau însămânțarea gazonului.