Are 36 de ani, pe care i-a împlinit în prima zi din Mărțișor, și încă mai visează să facă primii pași. Nu a mers niciodată în picioare, își folosește greu mâinile și scolioza i-a curbat spatele într-un mod îngrijorător. Este vorba de un tânăr din Zvoriștea, Ionuț Leontin Prisacaru, care în ciuda bolii de care suferă, tetraplegie spastică cu dublă coreoatetoză, luptă în fiecare zi pentru visul lui, să poată merge în picioare, să se poată ține singur în picioare, lucruri de care ar fi trebuit să se bucure pe când avea doar câteva luni de viață. Nu a fost așa.
Boala s-a declanșat după ce i s-a administrat vaccinul antipoliomielitic, pe când avea circa două luni. Deși s-a născut normal, la termen, primind nota 10, având 3 kilograme și 750 de grame, copilul a fost „schilodit” de un vaccin. Așa susține mama tânărului, Viorica Prisacaru, fostă asistentă medicală, care cu lacrimi în ochi ne-a spus că fiul ei, primul copil al familiei, ar fi putut fi sănătos, dacă nu i se administra acel vaccin. După ce i-au pus diagnosticul, medicii nu i-au dat șanse la viață, dar părinții au refuzat să-și abandoneze copilul într-un spital și au început lupta pentru recuperarea lui Ionuț.
„A fost și este o luptă comună. Ionuț îmi dă și mie putere”
Viorica Prisacaru este îngerul păzitor al lui Ionuț. Este mama, prietena, confidenta, omul din umbră, femeia care a crezut în șansa lui Ionuț, și nu s-a înșelat. S-a luptat cu medicii, cu mentalitatea oamenilor, cu răutatea unora, cu insensibilitatea altora, dar nu și-a abandonat niciodată copilul, căruia i-a mai făcut doi frățiori, o fată și un băiat, pentru a nu crește singur.
„A fost și este o luptă comună. Ionuț îmi dă și mie putere. Faptul că el gândește, este un copil inteligent, foarte sufletist, care nu s-a lăsat doborât de suferință, asta îmi dă și mie putere enormă. Până în clasa a V-a a făcut învățământ la domiciliu, după această perioadă a devenit autodidact. Citește, îi plac mult poveștile SF și cele paranormale, ascultă muzică, urmărește diferite emisiuni la televizor, poate să folosească tableta, și-a făcut prieteni pe Facebook, el fiind foarte sociabil”, ne-a spus mama lui Ionuț.
În toți acești ani, Viorica și Ionuț au fost nedespărțiți, dar nu numai acasă. Au fost zile și nopți de durere, de lacrimi, de dor, de suferință, de speranță și deznădejde, de întrebări fără răspuns: „De ce ni se întâmplă nouă?”, „De ce Ionuț?”. Adunând clipele, orele, poate că au fost ani petrecuți doar prin spitale, centre de recuperare din țară, dar și din străinătate, cu eforturi financiare considerabile, suportate de familie.
Renunțare, din cauza banilor
Tânărul are nevoie de o alimentație sănătoasă, de multe vitamine, pe care părinții i le procură din străinătate, pe bază de comandă, doar ca boala să nu degenereze. „Ionuț a făcut progrese foarte mari. El are intelectul normal. Am mers cu el la recuperare, ani la rând, la Techirghiol, la Spitalul de recuperare «Ștefan Stanca» din București, la Oradea și de două ori în Germania, la Magdeburg. Zeci de ani în care am făcut tot ce a fost posibil pentru copilul nostru, pe care și noi, ca părinți, dar și frații lui îl iubim și este ca o rază de lumină. Nu ne este ușor să recunoaștem că din cauza costurilor, care sunt tot mai mari, nu reușim să mai mergem cu Ionuț la recuperare. Asta ar însemna că tot ce s-a clădit bun în acești ani, tot progresul pe care l-a făcut Ionuț, ar putea să se dărâme la fel ca piesele dintr-un joc de domino. Nu mai putem suporta toate cheltuielile, după ce am făcut și un împrumut bancar, pentru care plătim scump”, ne-a povestit Viorica Prisacaru.
Cea mai mare dorință: să poată merge
Ionuț este dependent de mama lui. În fiecare zi are un program bine stabilit. Este ajutat să se spele, să meargă la baie, să se îmbrace, să se hrănească, să își ia medicamentele. Tânărul se bucură de faptul că poate să profite de tehnică și poate să folosească o tabletă, prin care să comunice cu lumea. A învățat engleza de la televizor și puțină germană, când a fost la recuperare în această țară. Este foarte sociabil și se bucură de vizita oricui.
Doar spasmele, acele contracții involuntare, violente chiar, ale unor mușchi, îi dau de furcă tânărului, punându-l într-o situație delicată în fața celor care nu îi cunosc suferința. Încercând să ascundă durerea, emoția, Ionuț ne-a spus că cea mai mare dorință a lui este să poată merge, să poată face primii pași. „Chiar dacă asta s-ar întâmpla și peste 20 de ani…”, a spus tânărul.
În viața lui, ne-a mărturisit cu dificultate Ionuț, a avut parte și de bucurii. „Cea mai mare bucurie a fost atunci când am ajuns în Grecia și am vizitat Mănăstirea Sfântul «Ioan Rusul»”, ne-a spus tânărul, căruia îi plac și poeziile. În fiecare zi se roagă lui Dumnezeu, iar când poate, participă la slujbele de la biserică. Scaunul cu rotile i-a devenit prieten. El fiind mijlocul prin care tânărul poate să iasă afară din casă, să stea în curte, la aer curat, sau să meargă la biserică, ajutat de părinți.
Are nevoie de ajutor
Părinții lui Ionuț sunt pensionari, iar tânărul are gradul I de handicap cu însoțitor. Lunar, în familia Prisacaru intră circa 2.000 de lei, bani care, în majoritatea lor, se duc pe tratamentul lui Ionuț. Chiar dacă nu se poate deplasa, tânărul își dorește o viață normală. Își încurajează mama, atunci când grijile și deznădejdea o doboară, o trimite la plimbare, pentru că își dă seama că viața ei s-a contopit cu viața lui și nu vrea să-i fie o povară. Are și el momente de cădere, când își spune că… la ce folos o astfel de viață, dar imediat tot el își dă și răspunsul: „Vreau să merg, și din asta mi-am făcut un țel”.
Pentru ca Ionuț să reușească să facă primii pași, are nevoie de ajutorul specialiștilor, de kinetoterapeuți care să lucreze cu el, are nevoie de aparate, cu care ar putea să facă exerciții și acasă, ajutat de mama lui, are nevoie de oameni care să-l încurajeze, să-i dea speranță, să-l transforme din copilul care nu merge în picioare, în tânărul de care au nevoie la bătrânețe părinții lui.Ionuț are nevoie de ajutorul unui medic stomatolog, care să vrea să-i facă o anestezie totală, pentru a putea să-i repare dantura. Mama băiatului a primit refuzul mai multor medici.
Tânărul aredreptul să viseze, dar pentru ca visurile lui să devină realitate are nevoie de oameni care să-l ajute. Cei care au auzit strigătul de disperare al unei mame care nu poate să-și mai ajute copilul, cei care îl văd pe Ionuț un învingător, nu un învins, pentru că vrea să continue lupta, să meargă în picioare, pot să sune la numărul de telefon 0751 062 141 (Viorica Prisacaru) sau la numărul redacției 0230 522 993. Numărul de cont al lui Ionuț Leontin Prisacaru este RO76MIRO0000750820980201 la ProCredit Bank Suceava.
