O delegație oficială a Universității “Yurii Fedkovici” din Cernăuți, Ucraina, a fost prezentă în cursul zilei de 6 decembrie la București. Vizita delegației academice din Cernăuți în România a fost făcută la invitația deputatei PD-L de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu, care a precizat că evenimentul reprezintă „un moment unic”. Ardeleanu a precizat că vizita a fost organizată cu sprijinul celor două Consulate Generale de la Suceava și Cernăuți, precum și al Ambasadei Ucrainei la București.
Sanda-Maria Ardeleanu a declarat: „Vizita colegilor din universitatea soră a Universității «Ștefan cel Mare» reprezintă un moment unic, prin importanța întâlnirilor la cel mai înalt nivel la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Ministerul de Externe, prin dialogul cu conducerea Academiei Române, în prezența a trei dintre vicepreședinții săi, academicienii Marius Sala, Ionel Valentin Vlad și Dan Berindei, prin discuțiile avute cu parlamentari în cadrul Grupului parlamentar de prietenie România-Ucraina și al Comisiei de Învățământ, Cercetare, Tineret și Sport din Camera Deputaților, avându-l drept gazdă pe președintele acesteia, deputatul prof. univ. dr. Cristian Dumitrescu”.