Deputatul PDL de Suceava profesorul universitar doctor Sanda-Maria Ardeleanu consideră că ministrul PSD al Educației, Ecaterina Andronescu, nu scapă nici un prilej pentru a-și face reclamă, „chiar și atunci când nu este cazul”.
Ardeleanu a declarat că Ecaterina Andronescu a anunțat că diplomele universităților românești care au acreditare vor fi recunoscute în Franța, și invers, după ce Parlamentul va ratifica tratatul pe care ea l-a semnat cu ambasadorul Franței la București, Philippe Gustin. Deputatul PDL de Suceava a explicat că ministrul Educației a justificat necesitatea semnării tratatului prin aceea că „există o Convenție internațională de la Lisabona care, în principiu, pune în lege posibilitatea recunoașterii diplomelor, dar recunoașterea efectivă revine celor două state”.
În replică la aceste afirmații, Sanda-Maria Ardeleanu a ținut să precizeze că „Tratatul de la Lisabona este cadrul legal de recunoaștere a diplomelor universitare între țările semnatare. Prin urmare, nu a existat niciodată nici un fel de disfuncționalitate în procesul recunoașterii diplomelor între Franța și România, cu atât mai mult cu cât partenerul nostru academic cel mai important rămâne Franța. La Universitatea «Ștefan cel Mare» Suceava, de pildă, niciodată nu au fost probleme cu recunoașterea diplomelor, a stagiilor Erasmus și a stagiilor doctorale și postdoctorale «Eugene Ionesco». Din contră, universitățile franceze s-au distins mereu prin comunicarea ireproșabilă și prin interesul de a lărgi formele de colaborare, de la simple acorduri bilaterale, la parteneriate pe termen lung. O legiferare în acest domeniu nu face altceva decât, poate, să dea greutate în plan diplomatic unei colaborări tradiționale și de mare succes”.
Sanda-Maria Ardeleanu a mai spus că își dorește ca ministrul Educației să nu mai încerce să-și lege numele de lucruri care merg foarte bine de ani de zile, și că ar trebui ca Ecaterina Andronescu să se aplece cu atenție asupra numeroaselor probleme cu care se confruntă școala românească.