Politică

Ardeleanu: „Bucovina – capitală culturală europeană” nu poate și nu trebuie să fie un proiect de campanie

Sanda-Maria Ardeleanu: „Nu vreau ca inițiatorii proiectului, oameni de cultură cu prestigiu mondial, să fie atrași într-o capcană politicianistă”
Sanda-Maria Ardeleanu: „Nu vreau ca inițiatorii proiectului, oameni de cultură cu prestigiu mondial, să fie atrași într-o capcană politicianistă”

Deputatul PNL de Suceava, universitara Sanda-Maria Ardeleanu, consideră că „Bucovina – capitală culturală europeană” nu trebuie să fie confiscat politic pentru a fi folosit în campania electorală. Sanda-Maria Ardeleanu a precizat că acest proiect a fost lansat în urmă cu doi ani de dramaturgul bucovinean Matei Vișniec.
„Pentru evitarea oricăror ambiguități, mă văd nevoită, ca urmare a nominalizării mele repetate în aparițiile mediatice ale domnului deputat Ștefan Alexandru Băișanu, de a-mi exprima, încă o dată, poziția față de proiectul lansat de dramaturgul bucovinean Matei Vișniec acum doi ani, «Bucovina – capitală culturală europeană». Așa cum am mai declarat recent în cadrul ședinței Comitetului Local Executiv al PNL Suceava din data de 16 iulie a.c., susțin proiectul cu toată convingerea că bucovinenii trebuie să aibă dreptul la o altfel de cultură, instituționalizată, de anvergură, coerentă și condusă de oameni cu viziune, cu credibilitate, care se pricep la actul managerial cultural”, a explicat Ardeleanu. Ea a declarat însă că nu crede într-un proiect de o asemenea amploare lansat într-o competiție internă de partid pentru Primăria Sucevei.
Deputatul PNL de Suceava a subliniat faptul că nu vrea ca un asemenea proiect să fie confiscat politic, iar sucevenii, care au dreptul să se exprime chiar printr-un referendum, ca în țările civilizate, să fie păcăliți și induși în eroare. „Nu vreau ca inițiatorii proiectului, oameni de cultură cu prestigiu mondial, să fie atrași într-o capcană politicianistă, întrebându-mă de ce până acum cei care imploră unitate în jurul ideilor și valorilor nu au fost auziți pe acest teren”, a declarat parlamentarul sucevean.
Ardeleanu: „Nu putem face cultură cu patimă, agresivitate sau pe genunchi”
Sanda-Maria Ardeleanu a ținut să precizeze faptul că personal a susținut toate proiectele culturale care au ajuns la ea, printre care „Teatru la Suceava” sau „Ciocănești – Satul cultural al României”, titlu obținut de această comună în anul 2014, în urma unei competiții de proiecte asemănătoare celei pentru „capitală culturală europeană”.
„Și vreau să precizez că atunci când eu, în calitate de deputat, ca reprezentant al sucevenilor în Parlamentul României, nu am fost susținută pe proiecte culturale de administrația municipală, mi le-am asumat cu bună-credință și curaj”, a mai spus Ardeleanu.
Deputatul PNL de Suceava a arătat că pentru proiectul „Bucovina-capitală culturală europeană” nu a fost invitată la nici o discuție aplicată. Sanda-Maria Ardeleanu a subliniat faptul că singura persoană care a invitat-o să formuleze propuneri pe o strategie culturală pentru Suceava este liderul Organizației Municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Balan. „Am lucrat și continuăm să o facem, într-un grup de specialiști. Pregătirea unui megaproiect, precum «Bucovina – capitală culturală europeană», poate dura câțiva ani, cei care au făcut proiecte știu lucrul acesta. Sunt pregătită, ca întotdeauna, să particip efectiv la creionarea și dezvoltarea proiectului, punându-mi energia și experiența în slujba acestui vis frumos, care este și al meu, de ani buni”, a mai declarat Ardeleanu.
Deputatul PNL de Suceava a ținut să mai afirme că „Bucovina – capitală culturală europeană” nu poate și nici nu trebuie să fie un proiect de campanie, adăugând că „nu putem face cultură cu patimă, agresivitate sau pe genunchi”.

Recomandări

Public numeros la cele cinci concerte de muzică clasică din cadrul proiectului „Grădini Muzicale”, la Rădăuți

Public numeros la cele cinci concerte de muzică clasică din cadrul proiectului „Grădini Muzicale”, la Rădăuți - Foto credit - Doru Clipa
Public numeros la cele cinci concerte de muzică clasică din cadrul proiectului „Grădini Muzicale”, la Rădăuți - Foto credit - Doru Clipa

„Grădini muzicale” – concerte de muzică clasică, în fuziune cu alte genuri, dar și cu teatru și video art, în spații neconvenționale

Lectură, creativitate și cultură: start la ediția a III-a a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii”

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean
Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean