Un raport publicat de National Snow and Ice Data Center (NSIDC) din SUA indică faptul că, în ciuda unei ierni reci, ghețurile din zona arctică se topesc mai repede decât anul trecut și că este posibil ca Arctica să nu mai fie acoperită de ghețuri pe timpul verii în 5 – 10 ani, potrivit BBC.
Datele de la NSIDC arată faptul că, la începutul lui 2008, gheața acoperea o zonă mai mare decât la începutul anului 2007.
Însă, în prezent, ghețurile au ajuns la nivelul din iunie 2007, un record de topire înregistrat în zonă.
Cercetătorii cred că mare parte din ghețuri sunt atât de subțiri încât se topesc foarte ușor. Specialiștii cred că în 5 – 10 ani zona Arctică nu va mai fi acoperită de ghețuri în timpul verii.
În martie, NASA a anunțat că zona acoperită de ghețuri este ușor mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2007, însă majoritatea erau sloiuri formate în iarna anterioară. Aceste sloiuri sunt mult mai puțin robuste decât cele mai puțin saline, care supraviețuiesc mai mulți ani.
În urmă cu câțiva ani, cercetătorii preziceau că zona arctică nu va mai fi acoperită de ghețuri în timpul verii până în 2080.
Apoi, modelele pe computer au început să indice date mai apropiate, în jurul anilor 2030 – 2050.
În vara lui 2007, ghețurile arctice au atins un nivel record de topire, la 4,2 milioane de kilometri pătrați, de la 7,8 milioane de kilometri pătrați în 1980.
La sfârșitul anului trecut, un grup de cercetători prezicea veri fără ghețuri în zona arctică până în 2013. În prezent, cercetătorii sunt și mai convinși că acest lucru se va întâmpla.
Țările din jurul zonei arctice încearcă să găsească oportunitățile pe care le-ar aduce topirea ghețurilor pe timpul verii.
Canada și Rusia analizează pretențiile de suveranitate asupra unor regiuni din Arctica, în timp ce, săptămâna aceasta, președintele american George W. Bush a cerut să se facă mai multe explorări petroliere în apele Statelor Unite, fapt care care ar putea indica intenția de exploatare a rezervelor de pe coasta Alaskăi.
Din punct de vedere climatic, topirea ghețurilor are impact la nivel global, contribuind la încălzirea planetei și la ridicarea nivelului mărilor. Calota glaciară din zonă conține suficientă apă pentru a ridica nivelul mărilor de pe glob cu aproximativ șapte metri dacă se topește.
Ciclurile climatice naturale joacă un rol important în variațiile anuale ale calotei glaciare. Pentru ca ghețurile să se refacă la un nivel normal sunt necesare mai multe serii de ierni și veri reci, lucru care nu este posibil.