Zilele trecute, sportivii secției de tir cu arcul, pregătiți la Clubul Sportiv Școlar din Rădăuți de antrenorii Alexandru Deneș, Roza Deneș și Oana Trufin, au încheiat anul cu un concurs de pregătire și verificare în sala proprie, la care au fost invitați și sportivii de la CSM Iași, cei care la rândul lor au organizat prima parte a acestei duble întâlniri, în luna noiembrie. Competiția, organizată cu sprijinul Direcției Județene de Sport și Tineret Suceava, a fost un bun prilej de verificare pentru noul sezon al Campionatelor Naționale, ce va începe din luna ianuarie.
Emilia Forray a avut o comportare bună și a adunat 545 de puncte, iar colega sa Mădălina Sbiera a tras 487 de puncte, ambele fiind cooptate în lotul național de senioare al României, cu care se află în prezent în cantonament la Izvorani, ele fiind din anul ce urmează abia junioare I. O altă rădăuțeancă, Ilinca Fecioru, a avut un rezultat foarte bun, 519 puncte, detașându-se clar în fața colegelor sale din lotul național de tineret al României, deși este junioară II. Ilinca se află și ea în pregătire cu lotul de tineret și va lupta pentru calificarea la Jocurile Olimpice ale Tineretului, la Campionatul Mondial din luna octombrie a anului viitor.
Alți doi arcași de la CSȘ Rădăuți, Cosmin Sbiera și Tudor Buzilă, au câștigat 485, respectiv 513 puncte, confirmându-și astfel prezența în lotul național de tir cu arcul pentru tineret, deși la fel ca și colega lor Ilinca Fecioru sunt juniori II din 2017.
„Sportivii care fac parte din lotul național de cadeți au confirmat că-și merita locul în acest lot și au înregistrat un trend ascendent al baremului cifric în competițiile din ultimul an. Ei vor intra în pregătirea din noul an cu o bază solidă din punct de vedere tehnic și de abordare a competițiilor.
În 2017, pentru primele două luni se va pune accent pe cantonamentele de pregătire ale lotului național de cadeți, primul având loc în Rădăuți, de pe 2 pe 9 ianuarie. Vor fi o serie de concursuri de verificare pe distanțele de concurs outdoor”, a explicat antrenoarea Oana Trufin.
Etapa finală de Campionat Național Indoor pentru copii, cadeți și juniori 2 va avea loc la sfârșitul lunii februarie, la Deva. Seniorii și juniorii I vor lupta pentru medaliile naționale la mijlocul lunii februarie, la București.
Tir cu arcul
Arcașii rădăuțeni au încheiat anul cu rezultate foarte bune la un concurs în propria sală
