Arbori și nuduri

Meniu.În țările bogate, se mănâncă, după preferința fiecăruia, pui cu orez. În cele sărace, orez cu pui, în zilele de sărbătoare. Alternanță. Alternanța dintre singurătate și ”viață socială” este la fel de necesară sufletului, precum cea dintre somn și veghe, dintre zi și noapte îi este trupului. Oglinzi. Femeia se privi în oglindă, cu tristețe. Fosta ei doică se apropie de ea și-i șopti: nu trebuie să te mai privești în oglindă! Trebuie să te oglindești în fiul tău. Teatru. O piesă în trei acte cuprinde, din păcate, cinci. Dintre care două – numite antracte – sunt interpretate de public. Suflet. Sufletul și corpul: un balon cu nacela sa. Veveriță. Noi gândim adesea într-un mod asemănător cu mersul veveriței: din idee în altă idee, de pe o creangă pe alta, fără a ne da seama că am sărit dintr-un arbore în altul. Șoferi. Pe unii automobiliști, simplul gând de a rămâne în urma altora, de a fi depășiți, îi scoate din minți. Ei încarnează cea mai mizerabilă imagine a Ambiției. Vise. Miliardarul ar trebui să invidieze somnul săracului: acesta din urmă are, cel puțin, la ce visa, spera. Sexualitate. Bărbatul, ființă nefericită… mereu ”în partidă dublă”, cum ar zice contabilii: înainte și după împreunare. Oribil, ori doar trist..? Frunze. ”Ce-am să-i aduc iubitei? Vai, ajunse/ În mine, umbra ei să se sclupteze/ Cu dulci firide și conture treze:/I-aduc…o pernă, plină ochi…cu frunze.// Trezorier al toamnei, înc-o dată/În lume fug, cu merele (și-o fată?)/ Cu ultima,din veacuri, diligență/ Vă las, se pare…palida-mi absență…// Țin frunzele cu disparate serii,/ Bancnote mari, când ronde, când alonge/ Cu care-n Rai noi am putea ajunge!/Republici am corupe, și imperii/Dar, făr,de veste iarna ne străpunge/ Cu, sângerând…nervurile tăcerii…” (Gheorghe Tomozei). CFR. – Domnule controlor, se poate fuma, undeva, în acest tren de cursă lungă? – Nu, e total interzis! Iar amenda e destul de mare! – Atunci, de unde provin zecile de mucuri de țigări de pe podeaua acestui tren..!? – Apăi…sunt de la cei care au omis să ne întrebe… Limbă. ”Alexei Mateevici: ”Limba noastră-i o comoară”. Miniștri și slugărei: ”Limba noastră ne omoară” (Dumitru Monacu). Daruri. Haideți să dăruim fiecărui om, vecin, coleg, semen.. un arbore. Iată cum: / cu succesivile lui înfloriri, apoi fructificări..apoi ofiliri… /pentru ca el, omul, să înțeleagă că frumusețea, mândria, fudulia…nu sunt eterne… /Și că orice formă de viață – vegetală, animală..umană…cere răbdare, așteptare./Un arbore populat, înflorit, înviat , legitimiat de păsările ce-și au cuib în coroana lui./Pentru ca fiecare om dăruit, îmbogățit cu acest arbore dăruit de mine/ să priceapă onoarea, dar și marea răspundere a paternității…/Rădăcinile -invizibile…. și mereu mute… – o să-l ajute, poate, să priceapă, să cultive tăcerea….adică smerenia, modestia.. /Cu frunzele care cad..se ofilesc… poate că omul va accepta..se va împăca mai ușor cu puținătatea vieții ,trăirii și importanței lui iluzorii… / Iar, odată cu frunzele codrului… care renasc în fiecare primăvară…probabil că omul va pricepe lecția, îndemnul esențial: să nu ne pierdem, niciodată…speranța! Înghețată. O femeie dotată cu sâni opulenți și cu glezne foarte subțiri. Seamănă cu un cornet ornat cu două cupe de înghețată. Zeloși. Zelul noilor convertiți – peste noapte (oare din oportunism…oare doar din prostie…poate din sinceritate?.. oricum…nu-i judec!) – la o nouă credință, religie, opțiune politică – mă plictisește. Și îmi amintește excelenta zicere a lui Henri Michaux (de acum…..aproape un secol) : ”Cel ce (crede el că) și-a alungat demonii personali…ne inoportunează, banal, cu noii săi ”îngeri personali”…Nud. Un pseudo-eseu, scris de un nepriceput ca mine, despre două tablouri intitulate, de pildă, ”Nud feminin la/în toaletă”: odinioară, pictorul clasic ne propunea – sub titlul amintit – o fermecătoare creatură feminină, pieptănându-și, delicat, părul lung, bălai..în fața unei oglinzi. Mai nou, sub același titlu, văd o pictură – și nu numai una – înfățișând o muiere șleampătă, cu sânii căzuți, ștergându-și fundul (”căzut” și el…aici, măcar, artistul modernist e consecvent cu el însuși!), în fața unui bideu… Mă rog, arta evolueză… noi, privitorii..rămânem, se pare, niște primitivi… Tipuri. Există, se pare, – eu unul, m-am convins! – două tipuri total diferite de oameni, de ”antreprenori”: cei care plantează arbori între clădiri…și cei care plantează clădiri între arbori. Prevedere. Mai mult decât de cei puternici, ferește-te de slugile lor! Consolare. Nu mai plânge, băiete! Nu ”cocoșelul” tău e prea mic…mâinile ei sunt prea mari! Sintagme. Primele două cele mai rostite/scrise, azi, sintagme în lume: ”I love you!” și…”Made în China”. Și niciuna nu-ți oferă, la o adică, nicio garanție…Baladă. Balada haiducului afectat de Alzheimer: ”Unde-s pistoalele!? Unde-s pumnalele!?” Reacții. Oamenii, ca și națiunile, vor acționa rațional numai după ce toate celelalte posibilități au fost epuizate. Stres. Stresul înseamnă să te trezești urlând, apoi îți dai seama că nu dormeai. Munci. Munca de programator este ca și sexul. O singură greșeală și trebuie să plătești pentru ea tot restul vieții. Important. Cel mai important nu este să știi! Mai important este să ai, azi, telefonul celui care știe. Femeie. De urâtă nu-i frumoasă, da’i deșteaptă, proastă dracu’. Banchetă. Copiii de pe bancheta din spate provoacă accidente. Accidentele de pe bancheta din spate provoacă copii. Ideal. Femeia ideală există! O găsești după ce te însori.