ARBORE (I).
Istoria satului Arbore este legată, pentru totdeauna, de numele nefericitului Portar de Suceava, Luca Arbure.
Cariera militară și dregătorească a fiului fostului mărunt diac domnesc Ivan Arbure pare să fi început „în 19 zile ale lui octomvrie, joi, leat 7005 (1497), când s-au întors craiul (polonez Albert) de la Suceava și s-au apucat de cale. Ci nu s-au întors pre calea pre unde venise, ci pre altă cale, pre unde era țara întreagă, spre Codrul Cozminului… Ștefan vodă… au trimis înainte ca să apuce calea la Codrul Cozminului, să săciuiască pădurea, să o înțineaze, ca să o poată porni asupra oștii, daca vor intra în pădure. Iară el cu toată oastea au intrat după dânșii și cu doao mii de turci. Și a patra zi i-au ajuns în pădure, joi, octomvrie în 26 de zile, luundu ajutoriu pre Dumnezeu și cu ruga Preacistii și a sfântului marelui mucenic Dimitrie și lovindu-i de toate părțile și oborându copacii cei înținați asupra lor, multă oaste leșască au pierit, unii de oșteni, alții de țărani, că le coprinsese ca cu o mreajă calea, alții de copacii cei înținați” [1]. Cel care s-ar fi ocupat de „săciuirea” pădurii pare să fi fost Luca Arbure, care ar fi beneficiat de mari danii din partea Voievodului, pentru că, „dupre aceia, au dat cuvânt Ștefan vodă a toată oastea să să strângă la Hârlău, în zioa lui sfeti Nicolae. Și așa s-au adunat cu toții la Hârlău, într-aceia zi, și acolo Ștefan vodă au făcut ospăț mare tuturor boierilor și tuturor vitejilor săi și cu daruri scumpe i-au dăruit pre ei. Și deci i-au slobozit cine și pre la casa sa, dându-le cuvânt ca toți să dea laudă lui Dumnezeu, pentru ce că toate puterile sunt de la Dumnezeu” [2].
Aflat în plină glorie, iubit de Ștefan cel Mare ca un fiu, dar și de Bogdan-Vlad, cu care se asemăna în multe privințe, inclusiv în cea a vârstei, Luca Arbure, proaspăt căsătorit cu cneaghina Iuliana, cumpără, de la „neamul lui cel mai apropiat”, pe linie maternă, „sluga noastră Sima și sora lui, Nastasia, copiii Stanei, nepoții lui Cârstea Horaeț… un sat, anume Solca, jumătatea de jos, și a cincia parte din jumătatea de sus din același sat… pentru trei sute cincizeci de zloți tătărești”, iar de la „Ivul și sora lui, Nastea, copiii lui Mihul, și verii lor, Fădor, fiul Malei, și Dragotă și sora lui, Stana, copiii lui Ivul, toți nepoții lui Șandru Gherman… patru părți din jumătatea de sus a aceluiași sat, anume Solca… pentru trei sute și treizeci de zloți tătărești” [3], urmând să construiască, pe moșia Solca Mică, curți și o biserică de piatră, în jurul cărora se va închega un sat nou, numit, după ctitor, Arbure sau Arbore.
După moartea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, când pe tronul Moldovei a urcat tovarășul tinereților lui Luca Arbure, Bogdan, care urma „întru totul pilda domnului, tatăl său, e sfios ca o fată și e bărbat viteaz, prieten al virtuților și al oamenilor virtuoși” [4], Portarul Sucevei s-a înțeles bine cu noul domn, dar, în cele din urmă, „Bogdan vodă cel Grozavu, ficiorul lui Ștefan vodă cel Bun, s-au pristăvitu în anii 7025 (1517), aprilie în zile 18, în ceasul cel dintăi al nopții, în târgu în Huși, nu cu puțină laudă pentru lucrurile cele vitejăști ce făcia, că nu în beții, nici în ospețe petrecea, ci ca un strejar în toate părțile priveghia, ca să nu să știrbească țara ce-i rămăsese de la tată-său. Și domnindu 12 ani și 9 luni și 3 săptămâni, multe lucruri bune au făcut. Și deci, cu mare cinste l-au îngropat în mănăstire, în Putna” [5].
Și cu fiul lui Bogdan, Ștefăniță, ajuns în scaunul domnesc la vârsta de doar 9 anișori, Luca Arbure, care, într-un anume fel, își asumase un rol patern, s-a înțeles bine, vreme de vreo cinci ani, purtând, alături de Petrea Cărăbăț, o parte dintre primele războaie ale tânărului domnitor, dar, începând cu ziua de 23 aprilie 1523, când Cozma Șarpe, postelnicul, fuge în Polonia, bănuielile lui Ștefăniță, cum că bătrânul Arbure ar unelti să-l înlăture de la domnie, se transformă în certitudini pentru nepotul lui Ștefan cel Mare, și, drept consecință, câteva zile mai târziu, „în cetatea Hârlăului, Ștefan vodă au tăiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic să-l fie aflat în viclenie, iară lucrul adevărat nu să știe. Numai atâta putem cunoaște că norocul fie unde are zavistie, ales un om ca acela, ce au crescut Ștefan vodă pre palmile lui, având atâta credință și în tinerețile lui Ștefan vodă toată țara otcârmuia, unde mulți vrăjmași i s-au aflat, cu multe cuvinte rele l-au îmbucat în urechile domnu-său. Ci pururea tinerii să pleacă și cred cuvintele cele rele. Și acea plată au luat de la dânsul, în loc de dulceață, amar, pentru nevoința lui cea mare, că nici judecat, nici dovedit, au pierit. De care lucru mulți înspăimântați din lăcuitorii țării au început a gândi cum vor lua și ei plată ca și Arburie, că nu multă vreme după aceia, într-același an, au tăiat și pe ficiorii lui Arburie, pre Toader și pre Nichita…
[1] GRIGORE URECHE, op. cit.
[2] Ibidem
[3] ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE, Documenta Romaniae Hostorica, A. Moldova, vol. III, pp. 477-480
[4] MATTEO MURIANO, Călători străini despre țările române, vol. I, pg. 149
[5] GRIGORE URECHE, op. cit.