Convenție

Arbitru român la meciul Dinamo – FC Timișoara



Alexandru Tudor a fost agreat atât de dinamoviști cât și de timișoreni
Alexandru Tudor a fost agreat atât de dinamoviști cât și de timișoreni

Președintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că a convenit împreună cu președintele grupării FC Timișoara, Marian Iancu, ca derbiul de duminică să fie arbitrat de o brigadă condusă de Alexandru Tudor, propunere acceptată de CCA. „Da, am convenit cu domnul Iancu ca arbitru să fie Tudor. În condițiile în care străinii au refuzat, era cea mai bună soluție. Am semnat o cerere pe care am înaintat-o Comisiei Centrale a Arbitrilor. Nu au cum să ne refuze din moment ce am convenit ambele părți asupra arbitrului”, a declarat Borcea.
FC Timișoara a anunțat, pe site-ul oficial, că președintele Marian Iancu a ajuns deja la un acord verbal cu președintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, ca partida dintre cele două echipe să fie condusă de arbitrul Alexandru Tudor, ajutat la tușe de cei mai buni asistenți.
Unul dintre membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor, Corneliu Sorescu, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că oficialii federațiilor de fotbal din Anglia și Portugalia au refuzat să trimită arbitri pentru partida Dinamo – FC Timișoara.
Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ioan Igna, a declarat că asistenții arbitrului Alexandru Tudor la meciul Dinamo – FC Timișoara vor fi selecționați dintre cei care au primit cele mai mari note din partea observatorilor în acest sezon al Ligii I.
„Mă bucur de înțelegerea făcută între cele două cluburi. Tudor poate arbitra mult mai bine decât au făcut-o arbitrii străini care au fost la ultimele meciuri în Liga I. Acum îmi mai rămâne să rezolvăm problema asistenților, pe care eu îi voi delega. Dacă la semifinalele Cupei României am făcut delegările în funcție de clasamentul pe anul trecut, la meciul Dinamo – FC Timișoara îi voi alege pe arbitrii cu cea mai mare medie a notelor acordate de observatori la partidele din acest sezon”, a spus Igna.
FC Timișoara întâlnește, duminică, de la ora 20.30, în deplasare, formația Dinamo, într-un meci contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I.



Recomandări