Zilele acestea a avut loc testarea arbitrilor și observatorilor din lotul divizionar al Ligii a III-a, acțiunea desfășurându-se la sediul Federației Române de Fotbal, din Capitală, și la Centrul de Perfecționare, de la Mogoșoaia. Suceava a fost reprezentată de cei șase arbitri suceveni care fac parte din lotul divizionar al eșalonului al treilea, este vorba de centralul Silviu Iftode (Fălticeni) și de asistenții Andrei Pișta (Suceava), Vlad Hazi (Volovăț), Alexandru Blanariu (Fălticeni), Sebastian Păduraru (Gura Humorului) și Andra Vasiliu (Preutești), precum și de observatorii Vasile Filipciuc și Marius Șuhan, ambii din Suceava.
„Acest gen de acțiuni se țin de fiecare dată înaintea turului și returului. Am fost testați fizic și teoretic și ni s-au prezentat diferite filmulețe video, tematica fiind, desigur, arbitrajul. Cel mai important este că ne-am prezentat cu toții bine și am trecut cu brio peste aceste testări”, a declarat asistentul Andrei Pișta, care îndeplinește și funcția de președinte al Comisiei Județene de Arbitri.
La nivelul primului eșalon Suceava este reprezentată de asistentul FIFA Sebastian Gheorghe, în vreme ce la nivelul Ligii secunde activează observatorul Constantin Gheorghe.