Ca în fiecare an, la începutul lunii august, Asociația Județeană de Fotbal Suceava va testa arbitrii și observatorii din județ, pentru definitivarea lotului ce va activa în sezonul 2009 – 2010.
„Pe 1 august, de la orele 10.00, la sediul AJF Suceava sunt așteptați observatorii din județ pentru testele teoretice, iar a doua zi, de la orele 7.00, la stadionul Areni sunt așteptați arbitrii din județ pentru testarea fizică. În aceeași zi, arbitrii vor avea și examenul teoretic, dar la sala de la Hotelul Zamca. La observatori, cei care nu se prezintă sau nu reușesc să ia minim nota șapte vor fi excluși din corpul observatorilor, același lucru întâmplându-se și în cazul arbitrilor”, a declarat Aurel Daicu, șeful AJF Suceava.
Toți cei care vor trece testul vor intra la lucru începând cu data de 16 august, când se va da startul Ligii a IV-a, dar va avea loc și faza I a Cupei României, sezonul 2009 – 2010, în care vor evolua echipele din Liga a V-a.





