Perioada de întrerupere a campionatului este momentul în care arbitrii își „reglează conturile”. Pe data de 6 iulie, a început pregătirea pentru arbitrii din lotul județean în vederea testărilor pe care aceștia le vor susține pe 30 iulie la Suceava, testări fizice și teoretice. Tot atunci, va avea loc și cursul de instruire și perfecționare a acestora respectiv analiza activității arbitrilor în campionatul ediției 2005 – 2006.
Președintele Comisiei Județene a Arbitrilor, Gheorghe Ștefanovici ne-a spus: „În funcție de pregătirea arbitrilor, a notelor obținute în campionatul trecut din partea observatorilor, a rezultatelor obținute la testările fizico-tactice din sezonul trecut, se vor reface și loturile de arbitri care vor activa pentru Divizia D sau Onoare. Se intenționează renunțarea la arbitrii , nepregătiți fizic și tactic, continuarea întineririi loturilor în funcție de valoarea și pregătirea acestora. Așa cum s-a anunțat la loturile divizionare, retrogradarea unui anumit număr de arbitri din fiecare lot și promovarea altora, intenționăm să o practicăm și noi în lotul divizionarilor D”.
Pe data de 8 iulie, președintele CJA Suceava Gheorghe Ștefanovici va participa, alături de președinții celorlalte comisii județene de arbitri din țară, la o ședință de lucru pe teme de arbitraj, ce va avea loc la Mediaș, sub patronajul președintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin (Vâlcea).





