Arbitrii, arbitrele și tăcuții

Mai întîi am auzit la radio, sîmbătă la prînz, că echipa noastră, Cetatea Suceava, a pierdut cu 1-2 meciul de la Brăila, în condițiile în care avusese două goluri anulate. Mi-am zis că or fi fost anulate corect, urmare vreunor ofsaiduri, faulturi etc. Mai pe înserate, chiar am văzut un astfel de meci, cel de la Timișoara, în care gazdelor le fuseseră anulate tot două goluri, iar deciziile au fost absolut corecte, de fiecare dată marcatorul aflîndu-se în ofsaid, dincolo de orice dubiu. Mi-am zis că ăsta-i obiceiul antrenorilor noștri, de a-și disculpa echipa pentru jocul slab, dînd vina pe arbitraj, că doar lucrurile se petreceau la sfîrșitul săptămînii în care Dan Petrescu și Sportul său făcuseră exact asta la Suceava, după eliminarea din Cupă. Mai apoi am văzut fazele derulate de „n” ori, inclusiv cele de la Brăila, unde o doamnă sau domnișoară, în prima repriză, precum și un domn asistent, în cea de-a a doua, au semnalizat ofsaidurile care au condus la anularea celor două goluri ale sucevenilor. Dacă la cel de-al doilea mai am dubii, primul a fost indiscutabil semnalizat aiurea. Mi-e greu să cred că doamna care ținea atît de grațios steagul în mînă este un borfaș. De altfel, nici nu s-a strigat încă, nicăieri în lume, varianta feminină a celebrului „ho-ții, hoții!” adică „hoa-țe-le”, poate și fiindcă numărul de 3 silabe încurcă la strigare. Ceea ce însă nu mă împiedică să o suspectez pe doamna în cauză de grave afecțiuni oftalmologice. În traducere, că-i chioară. Sau, serios acum, că nu poate alerga pe tușă cu viteza cu care sprintează băieții pe teren. Ceea ce duce la concluzia că doamnele (dacă nu-s foste campioane la alergări, retrase din activitate) ar face mai bine să arbitreze meciuri feminine. Iar dacă n-avem competiție feminină, să aștepte pînă s-o organiza. La Timișoara, chiar dacă golurile au fost anulate pe drept, rămîne de acuzat flagrantul penalty nesancționat, pentru care nu există nici scuze, nici explicație. Un arbitru care nu vede asta, ori e chior, ori prost, ori cumpărat. Iar cumpărat n-a fost, bag mîna în foc. Cît privește reacțiile oficiale, acestea sînt cu adevărat îngrijorătoare: nici conducerea echipei noastre, nici a lui Poli, nu au acuzat arbitrii. De ce? Evident, de teama represaliilor. Abia asta e grav: arbitrii sînt chemați să semene dreptate, nu teroare. Iar dacă proștii sau hoții sînt acoperiți cu un val de tăcere, atunci nici că avem șanse să avem cîndva arbitraje ca lumea.