Ministrul Sănătății, Raed Arafat, a declarat, joi, că va fi elaborat un act normativ pentru recunoașterea specializărilor medicale obținute în SUA, Canada și Israel, pentru ca medicii români care doresc să revină în țară să poată profesa fără a mai face încă o dată rezidențiatul.
Raed Arafat a precizat că a discutat deja cu reprezentanții Guvernului și Ministerului Educației pentru modificarea legislației, dată fiind realitatea lipsei medicilor în România.
Astfel, medicii români din SUA, Canada și Israel care doresc să revină și să practice medicina în țară nu ar mai trebui să se înscrie la rezidențiat, ci le-ar fi recunoscute diplomele de specialitate dobândite în țara respectivă și ar avea de făcut „doar câțiva pași” pentru a obține dreptul de practică.
Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, mulți medici români care și-au obținut specializarea într-una dintre aceste trei țări au solicitat să se găsească o soluție ca să poată profesa în țară, în condițiile în care nu este recunoscută specializarea obținută în afara Uniunii Europene.