Sistemul de sănătate are nevoie de alte abordări pe palierele principale – organizare, resurse umane și finanțare, prin reorganizare putând să se ajungă la eficientizare în termen scurt și mediu, a declarat luni ministrul Sănătății, Raed Arafat, la conferința Mediafax Talks about Health Reform.
Ministrul Sănătății a subliniat că sistemul actual are nevoie de mai multe abordări pe palierele principale, cum ar fi organizarea, resursele umane și finanțarea.
„Multe lucruri pot fi rezolvate prin organizare mai bună, resursele umane trebuie abordate diferit față de acum. Și mai e finanțarea, pentru că nimeni nu poate spune că avem o finanțare bună. Trebuie să fim foarte atenți cum cheltuim banii pe care îi avem, cum îi gestionăm, și trebuie să vedem cum găsim resurse suplimentare care să asigure o finanțare corectă, care nu se poate face brusc”, a spus Raed Arafat la conferința Mediafax Talks about Health Reform, organizată de agenția de presă Mediafax și ARPIM, în parteneriat cu Ministerul Sănătății.
Raed Arafat a mai spus că, la nivel organizatoric, Ministerul Sănătății a identificat o serie de măsuri, cum ar fi cea privind spitalele strategice.
„Intenția este să ne concentrăm pe dezvoltarea lor în următorii doi – trei ani. În loc să împrăștiem pe tot sistemul și cu sumele avute să nu simțim diferența, cel puțin ne concentrăm unu – trei ani pe anumite unități ca să ajungă la un nivel vizibil mai bun. S-au identificat unitațile și bineînțeles că primim solicitări de la spitale de oraș mic ce consideră că sunt de nivel strategic.
Sperăm să începem să vedem diferențe în aceste unități”, a adăugat ministrul Sănătății.
Raed Arafat a mai spus că, tot pe partea organizatorică, sistemul trebuie privit în ansamblu, adică inclusiv partea de ambulatorii, nu doar partea spitalicească.
„Cred că o presiune asupra spitalului e din cauză că ambulatoriile nu funcționează la capacitatea la care trebuie. Multe patologii care pot fi rezolvate în ambulatoriu se rezolvă prin internare, cu cheltuieli nejustificate. Chiar anumite operații se pot rezolva în ambulatoriu. (…) Prin reorganizarea sistemului, a modului în care pacientul îl accesează, putem ajunge la eficientizare în termen scurt și mediu”, a precizat ministrul Sănătății.
În ce privește finanțarea, ministrul a precizat că toată lumea este de acord cu faptul că sistemul actual este subfinanțat și că anumite fonduri „se scurg”.
„Nimeni nu e naiv să spună că dacă rezolvi scurgerile, sistemul este bine finanțat, dar ele trebuie rezolvate”, a subliniat Raed Arafat.
El a dat ca exemplu utilizarea medicamentelor fără a se ține cont de indicațiile din prospect, ceea ce a dus la creșterea costului șe anumite domenii.
„Unele dintre măsurile luate recent chiar de domnul Cepoi (Vasile Cepoi, fostul ministru al Sănătății – n.r.) a fost limitarea indicațiilor la anumite medicamente și păstrarea indicațiilor din prospect. Se cheltuia imens pe ele fără să fie pe indicație”, a mai spus Arafat.
Ministrul Sănătății dezbate problemele din sistemul sanitar, împreună cu toți cei implicați în acest domeniu, la conferința Mediafax Talks about Health Reform, organizată de agenția de presă Mediafax și ARPIM, în parteneriat cu Ministerul Sănătății.
După numeroase dezbateri și controverse, Ministerul Sănătății a finalizat în urmă cu patru luni proiectul legii sănătății. La conferința Mediafax Talks about Health Reform se discută stadiul în care se află aceasta, modelul de aplicare și pașii de urmat în 2013 pentru o cât mai bună colaborare a părților implicate: Casa Națională de Asigurări de Sănătate, spitale, companii farmaceutice și farmacii, asiguratori.