Ar fi chiar frumos

Nu cred că mai are rost să trec în revistă nenumăratele ocazii în care am scris urât dar (cred cu tărie asta) pe deplin justificat despre tenisul de foarte proastă calitate etalat în repetate rânduri de Simona Halep. De fiecare dată am făcut-o însă din disperarea de a o vedea, iar și iar, bătându-se singură, adică pierzând în fața unor adversare care n-aveau treabă cu tenisul. La fel au stat lucrurile și în vreo 3 meciuri de la Flushing Meadows în acest an, faptul că Halep avansa totuși fiind mai degrabă rodul unui noroc chior: acela de a avea în față pe câte una care reușea să facă și mai multe erori neforțate, care făcea și mai multe duble greșeli la serviciu. Întâmplător, văzusem și toate meciurile Viktoriei Azarenka, iar înaintea meciului dintre ele, am dat și un pronostic, anume că Halep va face maximum 5 game-uri. Asta, cu condiția ca ambele să joace la fel ca până atunci. Adică Azarenka să fie necruțătoare, iar Halep să servească în dorul lelii, eventual cu câte două sau trei duble greșeli legate, și să dea toate retururile fix pe centrul terenului. Pe jumătate am avut dreptate, în sensul că Azarenka a jucat exact la fel. Miracolul s-a produs însă în cealaltă jumătate de teren, unde am văzut o Simona Halep sen-za-ți-o-na-lă, cu lovituri de o precizie pe care nu ne-a mai arătat-o vreodată, ba și cu un serviciu sigur și puternic, reușind chiar niște ași, ba și forțându-i Azarenkăi câteva retururi în tribune! Cine zice că Simona a jucat la fel de bine ca anul trecut, când a desfigurat-o pe Serena, greșește: atunci, Williams a avut pur și simplu un moment de prăbușire, nici n-a contat pe teren, în timp ce acum Azarenka a fost la capacitatea ei maximă. Prin acest meci, Simona Halep a devenit în sfârșit ceea ce ne dorim toți: o mare jucătoare de tenis. Poate și să piardă finala, sau chiar semifinala, nici nu mai are importanță. Dar ar fi al naibii de frumos să le rupă și pe Penetta, și pe Williams. Jucând ca în meciul cu Azarenka, ar trebui să câștige turneul. Fără emoții.