Cetatea de Scaun a Sucevei intră de astăzi în atenția publicului, chiar dacă festivitatea deschiderii oficiale a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” 2008 – Ediția ORANGE, care se desfășoară la Suceava pe parcursul întregii săptămâni, figurează în programul manifestării pentru ziua de vineri, 15 august, la ora 16:00 (pentru că atunci vor fi prezenți la Suceava membrii tuturor trupelor, companiilor artistice și ordinelor cavalerești participante).
Marius Rogojinschi, în rolul lui Ștefan cel Mare
Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani prezintă, la ora 17:00, premiera spectacolului „Apus de Soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, spectacol care nu a mai fost jucat în cetate de 41 de ani, din vara anului 1967 (consemnat în presa suceveană – „Zori noi”, nr. 6110, Duminică 6 august 1967), când rolul lui Ștefan cel Mare a fost interpretat de actorul Teofil Vâlcu, numit și „voievodul scenei românești”, pentru că acesta a fost rolul vieții sale.
De data aceasta, rolul lui Ștefan cel Mare este interpretat, în decorul natural al Cetății de Scaun a Sucevei, de actorul și regizorul Marius Rogojinschi, cel care l-a întruchipat pe voievodul moldav și în scenele istorice prezentate la edițiile anterioare ale festivalului medieval sucevean.
Trei zile la rând, câte două spectacole
De fapt, ca urmare a acestor scene și a solicitării adresate de directorul general al Complexului Muzeal Bucovina, Constantin-Emil Ursu, ca la ediția din acest an piesa „Apus de soare” să fie prezentată în cadrul festivalului medieval sucevean, spectacolul a fost pregătit și inclus în repertoriul teatrului din Botoșani, teatru care are în proiect și realizarea celorlalte două piese ale trilogiei lui Delavrancea, „Viforul” și „Luceafărul”.
Actorii botoșăneni vor susține, începând de astăzi și până miercuri inclusiv, câte două spectacole pe zi, programate la orele 17:00 și 19:00.
La premiera de astăzi vor fi prezenți în cetate, alături de colectivul Teatrului „Mihai Eminescu” în frunte cu directorul Traian Apetrei, președintele Consiliului Județean Botoșani, Mihai Țâbuleac, și primarul municipiului Botoșani, Cătălin Mugurel Flutur.