Aproximativ 6.000 de localnici din comunele Nereju și Spulber, județul Vrancea, sunt izolați după ce un drum județean a fost rupt de apele râului Zăbala al cărui nivel a crescut ca urmare a ploilor din ultima perioadă, accesul în zonă fiind posibil doar cu autoturisme de teren.
Oamenii au rămas izolați în noaptea de Înviere, după ce drumul județean 205D, de la intrarea în comuna Spulber, a fost distrus de apele râului Zăbala al cărui nivel a crescut ca urmare a ploilor din ultimele zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Din cauza surpării șoselei, comunele Nereju și Spulber au rămas izolate, astfel că oamenii sunt nevoiți să își facă drum prin curți.
Primarul comunei Spulber, Vasile Rusu, a spus că a pregătit patru mașini de teren, care să poată interveni în caz de nevoie.
„Drumul s-a rupt în noaptea de Înviere, pe la ora 1.00. S-a topit zăpada, a plouat, iar Zăbala și-a ieșit din matcă și a curățat tot. A izbit direct în drum și l-a rupt. În cazul în care cursul ar fi fost schimbat pe centrul albiei nu cred că erau probleme. Pentru mașinile mici mai avem un drum sătesc. Din păcate și acesta a fost afectat în anul 2010, iar guvernanții nu ne-au alocat bani pentru a-l repara așa cum trebuia. Noi am pregătit patru mașini de teren ca să putem interveni în caz de nevoie”, a spus Vasile Rusu.
În satele din comuna Nereju locuiesc aproximativ 4.000 de persoane, însă primarul Ion Păucă a declarat că până în prezent nu s-au înregistrat cazuri în care localnicii să aibă nevoie de medici și să nu se poată ajunge la ei.
„Mai este un drum, prin Spulber, pe care se poate circula, dar numai cu mașini 4X4 deocamdată, pentru că este și după ploaie și, fiind drum comunal, se circulă mai greu. Nu am avut probleme pe care să nu le putem rezolva și sperăm nici să nu avem. Așteptăm să se retragă apa și situația va fi remediată”, a spus primarul Ion Păucă.
Drumul județean 205D se află în administrarea Consiliului Județean Vrancea și este în proces de reabilitare și modernizare. Lucrările de reabilitare sunt realizate de firma UMB Spedition SA, deținută de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu.
Drumul a fost distrus în totalitate de inundațiile din 2005, când se circula prin albia râului Zăbala. Imediat după inundații, Consiliul Județean Vrancea a reabilitat, pe porțiuni, drumul. Ulterior, au fost realizate studiul de fezabilitate și proiectul tehnic privind reabilitarea și modernizarea DJ 205D. Lucrările de modernizare a DJ 205D au început în anul 2008, când s-a reușit refacerea fundației drumului și turnarea stratului de asfalt de egalizare pe 31 din cei 34 de kilometri.
Lucrările au ajuns la 54,751 de milioane de lei și au fost finanțate din fondurile Consiliului Județean Vrancea. Aceste lucrări reprezintă 37,6 la sută din totalul celor care se impun pentru reabilitarea și modernizarea completă a DJ 205D. Pentru finalizarea lucrărilor mai este nevoie de 104,556 de milioane de lei, pentru sistematizarea cursului râului Zăbala prin realizarea de gabioane de protecție, realizarea lucrărilor de consolidare a malului drept sau pentru realizarea rigolelor.
Într-un comunicat, Biroul de presă al Consiliului Județean preciza că „pentru continuarea și protejarea lucrărilor executate pe DJ 205D, președintele Consiliului Județean Vrancea a solicitat sprijinul Guvernului și al instituțiilor guvernamentale”.
În mai 2009, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a semnalat Administrației Naționale „Apele Române” riscul ca râul Zăbala să provoace viitoare calamități întrucât „nivelul albiei este ridicat ca urmare a viiturilor înregistrate la inundațiile din 2005”.
Probleme nu sunt doar la Spulber și Nereju. Astfel, în prima zi de Paște, apele râului Râmnicul Sărat au rupt un dig de protecție pe o distanță de aproximativ 50 – 60 metri, în comuna Jitia.
Aproximativ 200 de persoane care au casele pe malul apei au rămas izolate și nu mai au acces spre centrul comunei Jitia. De asemenea, din cauza ploilor au apărut alunecări de teren.
„Sunt probleme și la noi. Râul Râmnicu Sărat este foarte mare, a rupt un dig și a afectat o anexă. Problemele sunt în apropiere de centrul civic al comunei Jitia. De asemenea, cei care locuiesc peste apă, aproximativ 200 de persoane nu mai pot ieși de acolo decât pe jos sau dacă o iau pe la Buzău pentru că apa a afectat și DN 3N înspre Bisoca. Sunt multe probleme și dacă nu se iau măsuri va fi grav. Am făcut informare la ISU, SGA, Prefectură dar nu s-a luat nicio măsură”, a spus Neculai Noapteș, primarul comunei Jitia.