Bazilica „Adormirea Maicii Domnului” din Cacica a fost neîncăpătoare pentru cei aproximativ 300 de spectatori care au fost prezenți duminică seara la Concertul Pascal „Muzica ce ne unește în credință”, susținut de Corala „Ciprian Porumbescu”.
Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Primăria comunei Cacica, Uniunea Polonezilor din România și Asociația „Sing Bucovina”, a făcut parte din programul cultural „Paștele în Bucovina”.
Publicul a avut parte de un moment artistic de excepție, susținut de una dintre cele mai valoroase formații corale din România, cvadruplu medaliată cu aur la competiții internaționale.
La eveniment au participat numeroase oficialități locale și județene, printre care vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, precum și primarii comunelor Cacica, Cornu Luncii, Botoșana și Pârteștii de Jos, Dinu Radu Ciuc, Gheorghe Fron, Andrei Sticleț, respectiv Spiridon Mireuță.

„A fost un spectacol extraordinar și mă bucur că, pentru prima dată, la Cacica are loc un astfel de eveniment. Ne dorim să devină o tradiție și, poate, de anul viitor să avem chiar două coruri pe scenă, într-un spirit de unitate, dincolo de confesiunile religioase. Muzica ne unește în credință, așa cum inspirat a fost ales și titlul evenimentului de aseară. Felicit Corala <Ciprian Porumbescu>, care ne face cinste pe plan național și internațional. Consiliul Județean va continua să sprijine valorile locale și să diversifice oferta de evenimente culturale dedicate atât sucevenilor, cât și turiștilor care ne vizitează județul”, a transmis vicepreședintele CJ Suceava Nicolae Robu.
Concertul de la Cacica a confirmat încă o dată rolul culturii ca liant între comunități, credință și tradiție, oferind publicului un moment autentic de emoție și reflecție, în preajma sărbătorilor pascale.
De precizat că, în ultimii ani, Corala „Ciprian Porumbescu” a marcat mai multe performanțe istorice. Astfel, în 2023, a devenit primul cor mixt din țară care a câștigat două medalii de aur la World Choir Games, în Coreea de Sud, iar în 2025 a reușit o nouă premieră națională, obținând primele două medalii de aur pentru un cor mixt românesc la European Choir Games, în Danemarca.
Un rol esențial în aceste performanțe îl au managerul Ionuț-Vichentie Ilisoi și dirijorul Alexandru Semeniuc.






