Interesul pentru Concursul Internațional de Interpretare Eurovison continuă să-i surprindă pe organizatorii greci, având în vedere că aproximativ 2.000 de jurnaliști sunt așteptați să ia parte la evenimentul care va avea loc în perioada 18 – 20 mai, la Atena.
Acesta este cel mai mare număr de jurnaliști acreditați care s-a înregistrat până acum în istoria concursurilor Eurovision, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX. Dintre cei 2.000 de ziariști, 1.600 sunt străini, reprezentând nu doar instituții de presă din Europa, ci și din alte părți ale lumii.
De asemenea, concursul din Grecia a mai înregistrat un record: biletele pentru seara finalei (20 mai) au fost epuizate în doar 20 de minute după ce au fost puse în vânzare.
România va fi reprezentată la Eurovision Atena de Mihai Trăistariu, care va interpreta piesa „Tornero”, compusă de Eduard Cârcota, pe versuri de Cristian Hriscu și Mihaela Deac.