Aproximativ 200 de persoane participă, duminică, la un marș de protest pe străzile municipiului Alba Iulia, față de situația socială și economică din România și cer demisia președintelui Traian Băsescu și a Guvernului condus de Emil Boc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Aproximativ 150 de protestatari s-au adunat, în jurul orei 12.00, la marginea Parcului Cetății din Alba Iulia, în urma unor mesaje transmise, în ultimele zile, pe rețelele de socializare.
Oamenii au steaguri și eșarfe tricolore, dar și pancarte cu mesaje precum „Jos mafia Băsescu-Boc”, „Jos diktatorul, criminal incult, mitocan”.
Un grup de tineri poartă un banner alb cu mesajul „Deșteaptă-te române/Cântă toată România/ Că e altă zi sub soare/Să împărțim sărăcia”.
Ulterior, protestatarii au pornit într-un marș spre Catedrala Reîntregirii pentru a se ruga pentru viitorul României.
Pe drum, oamenii au scandat lozinci precum „Nu vă fie frică și Băsescu pică”, „Arafat, Arafat, Alba e cu tine”, „Hoții, hoții”, „Piticu și cu chioru au umilit poporul”.
Unul dintre protestatari a declarat că prin această acțiune vor să ia atitudine față de „dictatura actualei puteri” și să își exprime nemulțumirea față de situația economică și socială din România, dar și față de faptul că reprezentanții puterii „au început să lovească într-un sistem care funcționa foarte bine în România: SMURD”.
O femeie participantă la acțiune, care poartă o pancartă cu mesajul „Jos mafia Băsescu-Boc”, a declarat că a ieșit în stradă pentru că s-a săturat de situația din România.
„Nu mai avem nicio speranță. Nu îmi găsesc un loc de muncă, iar soțul este plecat în străinătate ca să ne poată întreține”, a spus femeia.
Protestatarii s-au oprit la Troița din fața Catedralei Reîntregirii, unde au rostit rugăciunea „Tatăl nostru” și s-au rugat pentru „zile mai bune”.
La Troiță, jandarmii le-au cerut participanților la miting să părăsească zona, pentru că este un miting neautorizat, moment în care au avut loc replici între protestatari și reprezentanții Jandarmeriei.
De la Troiță, oamenii au pornit înapoi spre marginea Parcului Cetății, unde a început mitingul. De aici, oamenii au pornit din nou într-un marș pe străzile orașului, solicitându-le localnicilor să li se alăture.
Protestatarii scandează „Jos Băsescu”, „Jos dictatorul”, „Hoții, hoții”, „Nu stați la balcoane, că muriți de foame”, Veniți cu noi”.
Pe parcurs, protestatarilor li s-au alăturat și alte persoane, astfel că numărul acestora a ajuns la aproximativ 200.
Acțiuni similare de protest au avut loc în ultimele trei zile în mai multe orașe și în Capitală.
Raed Arafat a făcut, vineri, apel la oameni să nu mai iasă în stradă și să nu se lase manipulați politic prin diverse anunțuri pe internet sau alte mijloace întrucât acțiunile pot degenera și afecta ideile față de proiectul Legii sănătății.
„Mulțumesc mult oamenilor pentru susținere. Dar îi rog pe toți să nu se lase manipulați politic. Să nu iasă în stradă, să nu răspundă la nicio chemare și provocare de pe internet sau de la televiziuni”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Raed Arafat.
Raed Arafat a demisionat, marți, din funcția de subsecretar de stat în Ministerul Sănătății, în urma nemulțumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgență din proiectul Legii sănătății și ca urmare a criticilor formulate la adresa lui de către președintele Traian Băsescu.
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Cotroceni, că cere public premierului retragerea proiectului Legii sănătății, el menționând că face acest lucru văzând că o mare parte din public și majoritatea celor din sănătate nu vor schimbarea sistemului.
Vineri seară, ministrul Sănătății, Ladislau Ritli, a retras din dezbaterea publică proiectul de lege privind organizarea și funcționarea sistemului sanitar din România, la solicitarea primului-ministru Emil Boc, a anunțat Guvernul.