Aproximativ 10.000 de persoane din cinci localități din județul Botoșani sunt izolate de patru zile, din cauza ninsorilor abundente, jandarmii și angajați ai ISU mergând în zonele respective cu mii de pâini, dar și ulei și orez pentru locuitori, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Prefecturii Botoșani, joi mai sunt izolate cinci comune din Botoșani, respectiv Mileanca, Havârna, Viișoara, Dobârceni și Adășeni,
unde locuiesc aproximativ 10.000 de persoane.
La ora transmiterii acestei știri, în județul Botoșani traficul este blocat pe Drumul Național 24 C, Manoleasa-Răduți-Prut, dar și pe cinci drumuri județene, respectiv DJ 298, Daraban-Crucea-Milenci, DJ 293 A Pălținiș-Coțușca, DJ 294 A Avrămeni-Mitoc, DJ 294 Hănești-Borolea-Manoleasa, DJ 294 B Pădureni-Ștefăneți
Potrivit directorului Direcției Județene Drumuri și Poduri, Sorin Clim, intervenția utilajelor de deszăpezire este anevoioasă din cauza ninsorilor, dar și a reliefului din zonele respective.
„Acolo avem dealuri foarte înalte, avem curbe foarte abrupte și foarte multe și de asta ne este greu să înaintăm, însă sperăm ca situația să fie deblocată până mâine”, a spus Sorin Clim.
Peste o mie de pâini și alimente de bază, ulei, făină, zahăr și orez, au fost transportate, joi, în comuna Havârna, de către jandarmi și angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Tot în cursul zilei de joi, locuitorii din Coțușca, o altă localitate care a fost izolată, vor primi alimente și pâini, pompierii ISU fiind în drum spre această zonă.
Miercuri, în județul Botoșani erau izolate nouă localități, ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa, anunțând că în zonele respective au fost trimise alimente și combustibil de la rezerva de stat.
Ministrul Mircea Dușa a participat, miercuri, la Prefectura Botoșani, la Comandamentul Județean pentru Situații de Urgență, alături de șeful Jandarmeriei Române, colonelul Mircea Olaru, șeful Poliției Române, chestorul șef de poliție Petre Tobă, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), generalul de brigadă Ioan Baș și autoritățile județene și locale.
Dușa a cerut verificarea contractelor de deszăpezire încheiate pentru drumurile naționale și drumurile județene din județul Botoșani, cercetările fiind făcute de către Poliție și Garda Financiară.
Tot miercuri, premierul Victor Ponta a anunțat că prefecții de Botoșani și Neamț vor fi demiși pentru că nu și-au făcut treaba la deszăpezire și că face o analiză privind conducerea CNADNR pentru a vedea dacă aplică aceeași măsură și în cazul acesteia.
În județul Botoșani problemele din cauza zăpezii au început să apară încă din weekend.