Aproximativ 10.000 de credincioși, la slujba oficiată la catedrala din Iași, de Sfânta Parascheva



Aproximativ 10.000 de credincioși au participat, ieri, la Catedrala Mitropolitană din Iași, la Sfânta Liturghie prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioasei Parascheva, slujba fiind oficiată de un sobor format din zeci de preoți, în frunte cu Patriarhul Daniel și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan
Înainte de începerea slujbei, preoții care oficiază Liturghia au trecut pe la racla cu moaștele Sfintei Parascheva și cele ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, așezată pe esplanada din fața Catedralei Mitropolitane, unde s-au rugat și s-au închinat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sunt prezente la Iași înalte fețe bisericești din întreaga țară, dar și din străinătate. Curtea Mitropoliei este arhiplină, mai multe străzi din centrul orașului fiind închise circulației. Pelerinii au posibilitatea să urmărească slujba pe două ecrane mari, montate în curtea Catedralei, respectiv pe bulevardul Ștefan cel Mare, în apropierea Mitropoliei.
La Sfânta Liturghie asistă reprezentanți ai administrației județului, șefi de instituții și mai mulți politicieni locali. În jurul orei 10.30 este așteptat să ajungă la Catedrala Mitropolitană și liderul PSD Victor Ponta.
În zona Mitropoliei, sute de jandarmi și polițiști asigură ordinea publică.
Ieri, peste 15.000 de pelerini așteptau la rând să se închine la sfintele moaște.
„E un aflux mare de pelerini, la fel a fost pe tot parcursul nopții. Rândul se întinde pe o lungime de peste doi kilometri. Cei care s-au așezat aseară (miercuri seară – n.r.) la coadă au reușit să ajungă la raclă abia dimineață”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Iași, Mihai Cojocariu.
Credincioșii care au stat toată noaptea la rând au primit din partea autorităților ceai fierbinte, zeci de pelerini având nevoie de îngrijiri medicale la punctul de prim-ajutor instalat de reprezentanții Crucii Roșii în curtea Catedralei.
Potrivit estimărilor jandarmilor, până ieri dimineață au trecut pe la racla cu sfintele moaște peste 125.000 de pelerini.
Directorul tehnic al Primăriei Iași, Mihai Chirica, a declarat că moaștele Sfintei Cuvioasa Parascheva ar putea fi reintroduse abia duminică în Catedrala Mitropolitană, dându-se astfel posibilitatea unui număr cât mai mare de credincioși să se închine la raclă.