– Activitatea acestor unități riscă să fie grav afectată, spitalele rămânând in imposibilitatea de a achiziționa produse strict necesare din cauză că au fost blocate licitațiile electronice
Aprovizionarea spitalelor cu medicamente, materiale sanitare și alte produse necesare este în prezent dată peste cap de o ordonanță de urgență prin care licitațiile electronice în aceste unități sanitare sunt blocate începând cu 30 iunie. Cum normele de aplicare ale actului normativ nu au apărut și cum conducerilor de spitale nu li s-a comunicat de la Ministerul Sănătății dacă pot achiziționa produse prin licitație pe bază de selecție ofertă sau prin licitație deschisă, activitatea acestor unități riscă să fie grav afectată pentru că sunt în imposibilitatea de a achiziționa produse strict necesare. În tot acest timp, conducerile spitalelor din județ speră ca până la apariția normelor respective (se aude că peste 10-15 zile aceste norme vor fi publicate) medicamentele și materialele sanitare să nu se epuizeze din stocuri sau să li se permită achiziționarea de produse prin alt sistem.
Directorii generali și cei medicali cu care am discutat ieri după amiază ne-au declarat că deocamdată în stocurile spitalelor sunt provizii, dar că activitatea acestor unități riscă să fie blocată peste o săptămână în cazul în care nu se precizări și nu pot achiziționa produse. „Cum este posibil să blochezi peste noapte licitațiile electronice în spitale și să nu vii cu precizări?! Deocamdată situația este controlabilă, dar există riscul blocării sistemului spitalicesc, pentru că problema există nu numai la noi în județ, ci în toate spitalele din țară. Nu știm nimic clar, doar așteptăm…Nici măcar nu știm de ce s-a luat măsura blocării licitațiilor electronice. În plus nu ni s-a dat vreun termen pentru apariția normelor de aplicare a ordonanței”, ne-a declarat un director de spital care a dorit să nu i se pomenească numele.
Directorul medical al Spitalului Județean Suceava, doctor Doina Ganea Motan, ne-a declarat ieri că pentru moment spitalul are medicamentele de urgență, materiale sanitare și alimente în stocuri. Au fost probleme în ceea ce privește aprovizionarea cu ampicilină injectabilă și penicilină injectabilă, care au lipsit din stocuri, pentru că furnizorii nu au respectat contractele. Dacă cea mai mare unitate spitalicească din județ nu va putea să facă achiziții, va rămâne în scurt timp fără substanțe dezinfectante, iar cedarea transportului dializaților către o firmă privată va fi întârziată.
Directorul Spitalului Municipal Fălticeni, doctor Adrian Sigmund, ne-a declarat că medicamentele din stocurile unității ajung pentru 7-10 zile. „Deocamdată ne abținem de la achiziții pe sume importante, pentru a nu intra în ilegalitate. Facem achiziții prin selecție de ofertă la produse cu valoare mică, de până la 10 milioane lei”, ne-a spus acesta.
– Produse de calitate îndoielnică, achiziționate de spitale prin licitații electronice
În ceea ce privește sistemul de licitații electronice, părerile sunt împărțite, în sensul că unii directori de spitale îl consideră bun pentru că este rapid, în timp ce alții îl contestă.
Celelalte sisteme de licitație sunt considerate „mai dificile” de către directorul Spitalului Municipal Gura Humorului, doctor Doru Mălăncrăveanu, care este de părere că licitațiile electronice reprezintă „un sistem benefic”.
„Licitațiile electronice economisesc bani, teoretic, pentru că din mai mulți ofertanți poți alege pe cel care vinde la prețurile cele mai mici. Însă există și dezavantaje. La achiziționarea de medicamente, de exemplu, se pot lua medicamente generice, sub licența unor alți producători, adică, pe înțelesul tuturor, medicamente care nu sunt de firmă”, spune directorul Spitalului Municipal Fălticeni.
Contestatarii sistemului de licitații electronice susțin că acesta aduce mai degrabă risipă în sistemul sanitar decât o economie și asta pentru că directorii de spitale sunt obligați să cumpere produsele cele mai ieftine, iar de multe ori acestea sunt de proastă calitate.
Nu puține au fost cazurile în care în spitalele din țară au ajuns prin acest sistem mănuși și seringi infectate, sisteme de perfuzare defecte și alte materiale sanitare cu probleme.






