Aftele sunt mici ulcerații ce apar în cavitatea bucală. Acestea se prezintă sub forma unor eroziuni la nivelul mucoasei bucale, fiind albe sau gălbui și înconjurate de o zonă roșiatică. Cel mai des, aftele apar în interiorul obrajilor, pe limbă, sub limbă, și uneori chiar pe gingii. În funcție de locul în care apar, aceste iritații pot fi mai mult sau mai puțin dureroase.
Există persoane care fac afte mai ușor decât altele: în aceste cazuri este vorba de o sensibilitate care se manifestă încă din copilărie și care face ca aceste afte să apară din când în când de-a lungul vieții. În general, aftele apar spontan, de multe ori ca urmare a unei răni provocate de un obiect sau de un aliment (o coajă de pâine, un os de pește) sau dacă din greșeală v-ați mușcat obrazul pe interior. În afară de asta, anumite tipuri de brânză, ciocolata și nucile sunt alimente care favorizează apariția aftelor. De cele mai multe ori, aftele durează o săptămână, uneori mai mult, însă în general se vindecă de la sine. Prin urmare, trebuie să aveți mare grijă dacă o aftă vă deranjează mai mult timp: este nevoie să consultați un medic sau un stomatolog, pentru a vă asigura că este vorba de o aftă și nu de altceva.
Apariția aftelor, cauzată uneori de o boală
Uneori, apariția aftelor este cauzată de o boală. Astfel, prezența acestor ulcerații poate fi semn al unor patologii foarte specifice, precum, de exemplu boala Behçet. Această maladie, se caracterizează prin apariția unor ulcerații orale și genitale recurente, leziuni oculare și cutanate. Ulcerațiile orogenitale recurente sunt asemănătoare cu aftele, dar mai profunde și se vindecă cu cicatrici. Aftele pot apărea și în cazul unor boli imunosupresive precum SIDA. Persoanele care fac chimioterapie pot suferi și ele din cauza unor probleme ce apar la nivelul mucoasei bucale. Pacienții care au făcut tratament cu radioterapie focalizată pe gât sau pe cavitatea bucală vor suferi sechele la acest nivel, care se manifestă, printre altele, sub formă de afte. În afară de aceste situații, există și medicamente care reduc nivelul secreției de salivă, favorizând astfel apariția aftelor.
Aftele „minore” ce apar din când în când pot fi tratate local, prin spălături cu apă de gură cu proprietăți antiseptice și prin aplicarea unor produse analgezice (ca de exemplu produsele folosite de obicei pentru calmarea durerilor de gingii ale bebelușilor), atunci când se simte durere, ori chiar prin administrarea unor medicamente antiinflamatoare cu acțiune locală. Aftele care recidivează ori care sunt foarte dureroase pot fi tratate printr-un tratament specific.
În cazul în care un dinte este responsabil de o rană cronică și de apariția unei afte, este recomandat să mergeți la un medic dentist, care va elimina cauza iritației sau care va restabili echilibrul între dinți.
Aftele nu sunt o boală gravă Pentru a preveni apariția aftelor este foarte important să aveți o foarte bună igienă dentară, fără a exagera însă cu spălăturile cu apă de gură, pentru că astfel riscați să stricați echilibrul florei bucale.
Dacă aftele apar în urma consumului anumitor alimente, cea mai bună soluție pentru a scăpa de neplăceri este să evitați alimentele respective.
Ceea ce trebuie să rețineți este faptul că aftele nu sunt o boală gravă, ci doar o neplăcere temporară. Devin și mai neplăcute dacă apar într-un loc mai sensibil sau atunci când reapar foarte des. Există cazuri, mai rare, când aftele sunt semnele unor boli mai grave, însă pentru a vă liniști și a nu avea îndoieli, cel mai bine este să consultați medicul. În plus, de cele mai multe ori, un tratament local simplu calmează durerea, iar spălăturile bucale și folosirea unor produse analgezice sunt un tratament suficient și eficient.