Final

Aproape opt mii de vizitatori la expoziția „Aurul și argintul antic al României”

Expoziția „Aurul și argintul antic al României”, care a fost prezentă la Muzeul de Istorie din Suceava în perioada 16 noiembrie 2016 – 16 februarie 2017, a avut 7.953 de vizitatori, a anunțat marți directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu. El a spus că cifra este una rezonabilă, în condițiile în care expoziția s-a desfășurat în perioada sărbătorilor de iarnă și a tezelor pentru elevi. „Expoziția s-a bucurat atât de aprecierile publicului larg, cât și ale publicului de specialitate. Vorbim de 7.953 de vizitatori, din care 182 de specialiști. Este, după părerea mea, cea mai importantă expoziție care a venit după 1990 cel puțin la Suceava. Sigur, o expoziție făcută cu eforturi majore, realizată de Muzeul Național de Istorie al României în colaborare cu alte 31 de entități muzeale din țară. Sunt discuții ca expoziția să meargă în perioada următoare și la Debrețin, Muzeul Bucovinei fiind partener la organizarea expoziției, noi contribuind cu un număr de piese, precum monede, pandantivul de la Rotopănești și aplicele de la Cajvana”, a declarat Ursu.
Expoziția „Aurul și argintul antic al României” a cuprins 1.065 de piese datând din mileniul V înainte de Hristos și până în secolul VII după Hristos. „Este o expoziție care se organizează o dată la o generație, noi fiind prima generație care s-a bucurat de ea”, a conchis Emil Ursu.

Aproape opt mii de vizitatori la expoziția „Aurul și argintul antic al României”
Aproape opt mii de vizitatori la expoziția „Aurul și argintul antic al României”
Aproape opt mii de vizitatori la expoziția „Aurul și argintul antic al României”
Aproape opt mii de vizitatori la expoziția „Aurul și argintul antic al României”

Recomandări

„Grecii de peste mări”, o incursiune în lumea credințelor și ideilor despre viață și moarte, prin intermediul vaselor cu figuri roșii, la Muzeul de Istorie Suceava

Expoziția itinerantă „Grecii de peste mări. Vase cu figuri roșii din Etruria și Magna Grecia”, la Muzeul Național al Bucovinei

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni