Polițiștii au descoperit în ultima săptămână 141 de infracțiuni economice, pentru care sunt cercetate aproape o sută de persoane, 11 dintre acestea fiind reținute sau arestate preventiv, informează Poliția Română.
Dintre cele 141 de infracțiuni depistate de polițiștii de la investigarea fraudelor în perioada 26 iulie – 1 august, aproape 80 la sută au fost fapte de evaziune fiscală (43), înșelăciuni (39) și uz de fals (26).
Anchetatorii au mai deschis dosare de cercetare pentru opt cazuri de delapidare, șase de fals în înscrisuri sub semnătură privată, patru de abuz în serviciu și câte două de corupție, fals material în înscrisuri oficiale și, respectiv, fals intelectual, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.
În alte dosare constituite în urma acțiunilor polițiștilor din ultima săptămână se fac cercetări pentru patru fapte prevăzute de legislația privind spălarea banilor, două prevăzute de Codul Fiscal, o infracțiune de contrabandă, o faptă privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale și o alta prevăzută de Codul Vamal.
Pentru cele 141 de infracțiuni economice sunt cercetate 99 de persoane, dintre care șapte au fost reținute și patru arestate, a precizat Poliția Română în comunicatul citat.