Hoții de bijuterii

Aproape o sută de perechi de cercei din aur, furate în plină zi, la Rădăuți



Doi indivizi au furat în plină zi, chiar de sub nasul vânzătoarei de la un magazin de bijuterii din centrul municipiului Rădăuți, aproape 100 de perechi de cercei din aur de 14 k, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Furtul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 10:00, atunci când în bijuteria de la parterul centrul comercial din zona centrală a Rădăuțiului au intrat doi indivizi de etnie romă, un bărbat și o femeie. Aceasta din urmă i-a cerut gestionarei să-i prezinte diferite modele de cercei și inele, arătându-se interesată de multe dintre bijuteriile expuse în vitrină.
În timp ce vânzătoarea îi arăta așa-zisei cliente bijuteriile de care aceasta, chipurile, era atrasă, celălalt individ a sustras o planșetă pe care erau expuse circa 80-100 de perechi de cercei din aur, de diferite dimensiuni.
Bărbatul a ieșit primul din magazin, iar după el, la scurt timp, și femeia, amândoi dispărând din zonă.
Angajata magazinului de bijuterii și-a dat seama că ceva nu e în regulă și când s-a uitat mai bine peste marfa expusă a observat lipsa zecilor de perechi de cercei, anunțându-și imediat patronul, care a sunat la poliție.
În total, avea să se stabilească ulterior, au fost furate aproximativ 210 grame de aur, valoarea prejudiciului fiind de circa 30.000 de lei.
Hoțul, un bărbat în vârstă de 61 de ani
Pe baza secvențelor video surprinse de camerele de supraveghere din incinta complexului comercial, judiciariștii rădăuțeni au reușit să transmită în județ, precum și în județele vecine, imagini cu fețele celor doi suspecți, precum și semnalmentele acestora oferite de angajata magazinului de bijuterii.
Cu sprijinul ofițerilor de la Investigații Criminale din Botoșani, în câteva ore, anchetatorii rădăuțeni știau deja numele indivizilor care au furat cele peste 200 de grame de aur: Petrache Lazăr, în vârstă de 61 de ani, și Cristina Ispir, de 46 de ani, ambii din municipiul Botoșani.
Polițiștii au reușit să recupereze integral prejudiciul, care a fost returnat magazinului de bijuterii.
Sâmbătă seară, în jurul orei 23:00, oamenii legii au emis ordonanță de reținere pentru cei doi suspecți, însă aceștia și-au petrecut doar o noapte în celule din arestul IPJ Suceava.
Duși la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în cursul zilei de ieri, cu propunere de arestare preventivă, Petrache Lazăr și partenera acestuia, Cristina Ispir, și-au recunoscut faptele în fața procurorilor. Aceștia din urmă au decis ca cei doi botoșăneni să fie cercetați în stare de libertate, cu interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu, procurorul de caz motivându-și decizia prin faptul că suspecții au recunoscut acuzațiile, că prejudiciul a fost recuperat integral și că furtul nu a fost comis prin efracție.




Recomandări