Târgul Meșterilor Populari

Aproape o sută de meșteri populari din toată țara, așteptați mâine la Suceava



Târgul Meșterilor Populari va avea loc în perioada 3 – 5 august, la Muzeul Satului Bucovinean, de pe platoul Cetății de Scaun
Târgul Meșterilor Populari va avea loc în perioada 3 – 5 august, la Muzeul Satului Bucovinean, de pe platoul Cetății de Scaun

Aproape o sută de meșteri și artizani din toată țara sunt așteptați mâine la Suceava, la Târgul Meșterilor Populari, ediția a XVII-a. Evenimentul va avea loc în perioada 3 – 5 august, la Muzeul Satului Bucovinean, de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei. Pe parcursul celor trei zile ale târgului vor fi organizate, pe scena în aer liber din incinta muzeului, mai multe spectacole folclorice.
Mâine, după deschiderea oficială a târgului, care va avea loc la ora 13:00, va evolua pe scenă, în jurul orei 15:00, Fanfara din Stamate. La ora 17:00, iubitorii de folclor vor putea să asiste la un spectacol susținut de Margareta Clipa și artiștii suceveni Andreea Chisăliță, Ionuț Motrici, Mariana Maximiuc, Doina Petroaie, Ionel Dorel și Mirela Aanei.
Sâmbătă, 4 august, de la ora 17:00, sucevenii și toți invitații din țară vor putea urmări evoluțiile Grupului folcloric Gheorghe Jitaru (Iași), ale interpreților Florin Costan, Ionuț Motrici, Manole Știrbu, Mariana Maximiuc, Petronela Petruneac, Lucian Florin Motoveleț și ale Formației de dansuri populare din Stroiești. Invitații de onoare ai serii, care vor urca pe scenă de la ora 19:00, pentru un concert extraordinar, sunt membrii formației Haiducii.
Artă populară și folclor
În ultima zi a Târgului Meșterilor Populari, pe scena în aer liber va cânta, începând cu ora 15:00, Fanfara din Sf. Ilie, urmată, la ora 17:00, de un spectacol folcloric în care vor evolua interpreții suceveni Marius Zgâianu, Alexandru Brădățan, Angelica Flutur, Otilia Todircă, Nicu Chirilă, Adriana Bucevschi, Dan Dăncilă, Alexandru Cozariuc, Patricia Gheață, Pamfil și Iulia Roată, Dan Onoiu și Laura Haidău.
Special pentru seara de duminică, organizatorul Târgului Meșterilor Populari, Muzeul Bucovinei, sub egida Consiliului Județean Suceava, a invitat-o pe îndrăgita interpretă de muzică populară Irina Loghin, care va susține un concert mult așteptat, începând cu ora 19:00.
Iubitorii de artă populară și meșteșuguri, dar și iubitorii de folclor sunt așteptați, începând de mâine, în număr cât mai mare la Muzeul Satului Bucovinean, unde tradițiile din mai multe zone ale țării se vor întâlni, pentru a ne reaminti care sunt rădăcinile din care ne tragem seva fiecare.