Avertizare

Aproape o sută de gropi de gunoi ar trebui închise până la jumătatea anului



Cele aproximativ o sută de gropi de gunoi care deservesc comunele sucevene trebuie să fie închise definitiv până la jumătatea anului, deși nu există încă nici o groapă de gunoi ecologică care să preia deșeurile produse.
Dar cum directivele europene sunt extrem de precise și trebuie respectate, în caz contrar sancțiunile fiind enorm de mari nu doar pentru autoritățile locale, ci și pentru întreaga țară, Garda de Mediu Suceava a început din nou campania de înștiințare a primăriilor asupra măsurilor care trebuie luate.
“Am trimis din nou o circulară tuturor primăriilor comunelor din județ, pentru a le reaminti faptul că trebuie să ia toate măsurile necesare închiderii gropilor de gunoi la data de 15 iulie 2009. În paralel, trebuie să își dezvolte un sistem de colectare selectivă a deșeurilor, dar și un sistem de ridicare a gunoiului de la fiecare gospodărie în parte. Pentru nerespectarea legii gestiunii deșeurilor amenzile sunt de la 1500 la 15.000 lei. Dacă nici în urma primului control nu sunt luate măsurile impuse, atunci amenzile sunt mult mai mari, de la 50.000 la 80.000 de lei”, a spus șeful Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim.



Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului Bolojan să emită avizul negativ de mediu pentru groapa de gunoi de pe Mestecăniș