Echipaje de la Serviciul de Poliție Rutieră Suceava împreună cu inspectori de la Registrul Auto Român și Inspectoratul de Stat pentru Control al Traficului Rutier au acționat sâmbătă și duminică pe șoșelele din județ, controlul axându-se pe verificarea stării tehnice a mașinilor în condițiile în care prognozele au anunțat o răcire accentuată a vremii și exista riscul apariției gheții și a poleiului pe carosabil. Au fost trase pe dreapta pentru verificări nu mai puțin de 979 de mașini, fiind aplicate 336 de amenzi.
Mai mult de jumătate dintre sancțiunile contravenționale, 216, au fost date șoferilor surprinși de radare cu viteze peste limita legală. În urma verificării stării tehnice a mașinilor și a documentelor șoferilor, polițiștii au retras nu mai puțin de 30 de certificate de înmatriculare. În cinci cazuri au fost depistați șoferi care circulau la volanul unor mașini fără ITP, alți 25 de conducători auto fiind lăsați fără certificate de înmatriculate din cauza problemelor de ordin tehnic ale mașini.
De asemenea, a fost aplicată o amendă și pentru un șofer de pe o mașină de transport marfă care nu respectase timpii de odihnă.
Inspectorul Mihai Gabinat, șeful Biroului Drumuri Național Europene din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, a declarat că în privința cauciucurilor s-a verificat deocamdată doar gradul de uzură al acestora.
„Conform legii putem sancționa șoferii fără anvelope de iarnă doar atunci când drumul este acoperit cu gheață, zăpadă sau polei. Am constatat că nu toți conducători auto erau pregătiți pentru a circula în sezonul de iarnă. Le recomandăm șoferilor să țină cont de perioada în care ne aflăm și de faptul că mai ales în zona de munte condițiile de deplasare se pot schimba în orice moment”.
În cadrul acțiunii de control, polițiștii rutieri au mai întocmit șapte dosare penale și au reținut 19 permise de conducere. Printre alții au fost prinși patru șoferi băuți și șapte care rulau cu mai mult de 50 de kilometri la oră peste limita admisă în localitate.