Aproape o mie de amenzi date de polițiștii suceveni într-o săptămână de controale în trafic

Serviciul Rutier Suceava și formațiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat în perioada 19-25 august acțiuni punctuale pe raza județului, în zonele sau pe tronsoanele de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor și pe principalele cauze generatoare de evenimente rutiere grave (nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni, bicicliști, căruțași și mopediști, neacordarea priorității pietonilor, depistarea conducătorilor auto care conduc vehicule sub influența alcoolului, precum și a celor care încalcă regimul legal de viteză).
Au fost constatate 38 de infracțiuni rutiere, fiind aplicate 945 de sancțiuni contravenționale, din care 414 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 67 față de pietonii care nu au respectat normele rutiere, 49 pentru depășiri neregulamentare, 9 față de bicicliști și 406 pentru alte cauze.
Polițiștii au reținut 133 de permise de conducere, din care 59 pentru viteză, 49 pentru depășiri neregulamentare, 10 pentru conducerea vehiculului sub influența alcoolului și 15 alte cauze și au retras 38 de certificate de înmatriculare.

Recomandări

Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc

Șofer lăsat fără permis pentru aproape doi ani și amendat cu peste 18.000 de lei după o urmărire în trafic