Aproape jumătate dintre femeile din România nu folosesc nicio metodă contraceptivă, principalele motive invocate fiind faptul că „nu au voie” sau că vor să aibă un copil, reiese dintr-un studiu efectuat de Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), în parteneriat cu firma de cercetare GFK.
„Argumentul că «nu am nevoie», dincolo de intenția de a rămâne însărcinată, ne transmite mesajul că femeile din România nu au suficiente informații despre concepție și contracepție. Ele nu înțeleg beneficiile planificării unei sarcini și atunci neglijează acest aspect. Numărul crescut de avorturi ne transmite același lucru. De asemenea, există o relație strânsă între venit și comportamentul față de contracepție”, a afirmat, marți, într-o conferință de presă, psihologul Aurora Liiceanu.
Cele mai cunoscute metode de contracepție și de altfel, cele mai des folosite sunt în egală măsură prezervativele și pilulele contraceptive. Ele sunt urmate de sterilet și metodele naturale de contracepție, precum metoda calendarului.
Printre motivele pentru care femeile preferă să folosească metode naturale sunt menționate lipsa efectelor secundare și faptul ca sunt practice și ușor de folosit.
“Din păcate, metodele naturale, deși sunt nesigure, rămân în topul preferințelor. Este inadmisibil ca o femeie din secolul 21 să creadă în continuare că poate evita o sarcină prin spălături vaginale cu oțet după actul sexual”, a adăugat Aurora Liiceanu.
Astfel, în România, rata avorturilor rămâne la un nivel ridicat comparativ cu statele din vestul Europei, și în special la femeile sub 20 de ani.
Totuși, reprezentantul SECS, Borbala Koo, apreciază că nivelul actual de folosire al metodelor contraceptive este dublu comparativ cu cel înregistrat acum 15 ani.
În funcție de vârstă, se observă că tinerele cu vârste între 15 și 19 ani preferă ca metodă contraceptivă pilulele, în vreme ce româncele între 20 și 24 de ani folosesc mai des prezervativul.
Cu trecerea anilor, între 25 și 34 de ani, cele mai multe femei folosesc contraceptive orale – 51%, iar la grupa de vârstă 35 – 44 de ani predomină utilizarea steriletului – 40%. După 45 de ani, deja 25% dintre femei nu mai folosesc nimic sau cel mult metode naturale.
„Este evoluția firească. În adolescență se folosesc contraceptivele orale pentru alte beneficii decât cele de contracepție – probleme cu tenul, dereglări hormonale. În primii ani ai vieții sexuale, te protejezi cu prezervativ, fiindcă nu ai neapărat o relație stabilă și revii la pilule în perioada de maturitate sexuală. Faptul că femeile de peste 35 de ani renunță la ele, în favoarea steriletului, se datorează în mare măsură necunoașterii contraceptivelor orale noi care pot fi folosite fără limită de vârstă”, a mai spus Aurora Liiceanu.
O mare influență în alegerea metodei contraceptive o are și partenerul de viață, 66 % dintre femeile respondente au spus că țin cont de părerea acestuia în alegerea metodei contraceptive. În același timp, majoritatea femeilor au precizat că partenerii lor de viață preferă contraceptivele orale, urmate de prezervative.
Principala sursă de informare despre contracepție este medicul, locul secund fiind adjudecat de mass media.
Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 1.035 de femei, cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani.





