– Din cei 550 de copii internați în centrele publice de plasament sucevene, 260 sunt copii cu dizabilități
– 181 dintre aceștia sunt încadrați într-o categorie de persoane cu handicap
Din totalul copiilor internați în centrele publice de plasament sucevene (550 de copii internați în 2006, cu 11% mai puțini decât în anul 2005), 260 sunt copii cu dizabilități. 181 dintre aceștia sunt încadrați într-o categorie de persoane cu handicap. În centrele de plasament private mai sunt internați 71 de copii și tineri, iar asistenții maternali profesioniști, angajați ai Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, îngrijesc alți 760, din care 160 sunt cu dizabilități (123 încadrați într-o categorie de persoane cu handicap). Alți 482 de copii au fost dați spre creștere în familia lărgită sau la familii sau persoane fără grad de rudenie. Dintre aceștia, 45 de copii sunt cu dizabilități. Alți 13 copii necesită supraveghere specializată, oferită de specialiștii de la Protecția copilului. Direcția de Asistență Socială Suceava are în evidență 1.876 de copii și tineri care beneficiază de măsuri speciale de protecție. Compartimentul de evaluare complexă – Comisia pentru protecția copilului Suceava a eliberat, în acest an, 3.345 de certificare de handicap și orientare școlară. Dintre aceștia, 1.063 de copii și tineri au fost încadrați la categoria handicap grav, 597 la handicap accentuat, 810 la handicap mediu. Comisia pentru protecția copilului a mai eliberat 875 de certificate de orientare școlară. 573 dintre aceștia urmează învățământul special, 123 fac învățământ la domiciliu, iar 179 – învățământ de masă cu adaptare curriculară. Direcția de Asistență Socială Suceava a dezvoltat servicii destinate tinerilor cu vârste peste 18 ani, în vederea dobândirii abilităților pentru o viață independentă, prevenirii marginalizării și integrării socio-profesionale. În structura direcției funcționează șase apartamente de tranzit și Casa pentru tineri „Anna” Solca, care asigură îngrijiri personalizate în vederea integrării socio-profesionale tinerilor care au părăsit sau urmează să părăsească sistemul de protecție. În cadrul centrelor de plasament „Mihail și Gavril” Solca și „Alma Mater” Siret funcționează două ateliere pentru formarea deprinderilor de viață, de serviciile cărora au beneficiat în medie pe lună 28 copii și tineri din centre de plasament). Costul mediu lunar pentru un copil care beneficiază de măsură de tip rezidențial este de 1549 RON, iar pentru un copil care se află în plasament la asistenți maternali profesioniști este de 868 RON.





