Polițiștii câmpulungeni încearcă să dea de urma hoților care au golit seiful unui bărbat din comuna Sadova de bani și bijuterii în valoare aproape jumătate de miliard de lei vechi. Păgubitul, Mircea C., în vârstă de 62 de ani, a reclamat în urmă cu câteva zile la Poliție că persoane necunoscute i-au intrat în casă și i-au sustras dintr-un seif în care-și ținea bunurile de valoare suma de 4000 de euro, 1000 de dolari, 2500 de lei, precum și peste 500 de grame de bijuterii din aur. Mircea C. nu le-a putut spune polițiștilor când anume i-au golit hoții casa de bani, întrucât seiful nu prezenta urme de forțare, iar ultima oară când a umblat la el a fost la sfârșitul lunii trecute. Judiciariștii câmpulungeni au stabilit că indivizii care au plecat cu bunurile din seif au știut exact unde să caute și cum să deschidă casa de bani, motiv pentru care pe lista suspecților au fost trecute persoane din anturajul și familia păgubitului. „Identificarea autorilor e doar o chestiune de timp, fiind întocmit deja un cerc de suspecți”, a precizat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu.





