Succes

Aproape două ore medicii suceveni s-au chinuit să salveze viața unui spânzurat



Medicii urgentiști de la Spitalul „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava s-au chinuit, duminică seara, aproape două ore ca să salveze viața unui mărginean care a încercat să-și pună capăt zilelor.
Dimitrie M., în vârstă de 37 de ani, din Marginea, a fost adus în comă la UPU, cu o ambulanță de la Rădăuți, după ce a încercat să se spânzure. Cei doi medici care erau de gardă duminică seara la Urgențe l-au intubat, i-am administrat tratament pentru a-l scoate din starea de șoc și aproape două ore au muncit pentru a-l salva. Unul dintre medici, dr. Tiberius Brădățan, nu s-a mișcat de lângă pacient până când acesta a putut să respire fără aparate și a putut fi transferat în Reanimare, de teamă că s-ar putea trezi brusc și și-ar face rău singur anulând eforturile făcute pentru a-l salva.
Potrivit familiei, Dimitrie M. este la a doua tentativă de sinucidere, tot prin spânzurare, numai că prima dată nu a ajuns până la comă.
„Din punctul nostru de vedere, acum este bine, în Reanimare a fost intubat, dar neconectat la aparat. Era conștient, doar un pic speriat”, ne-a spus medicul.
Riscul major este ca Dimitrie M. să repete gestul deoarece, potrivit medicilor, „pare hotărât să termine cu viața și până la urmă tot reușește”. Mărgineanul va fi consultat și de un medic psihiatru, care va stabili tratamentul care l-ar putea scăpa de gândurile sinucigașe pe bărbatul de numai 37 de ani.
Duminică, la Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava au ajuns 149 de pacienți, dintre care 50 au fost după ora 23.30. Cu un doctor blocat la căpătâiul lui Dimitrie M., până la transferul în Reanimare, celelalte cazuri au fost preluate de un singur medic.
„Din fericire, oamenii au fost înțelegători, inclusiv tinerii, care de regulă sunt mai agitați, și nu a făcut nimeni gălăgie”, a mai spus dr. Brădățan, la capătul celor 30 de ore de gardă.