Aproape două milioane de copii din lumea întreagă mor în fiecare an din cauza diareii, în ciuda faptului că există un tratament simplu și aproape miraculos, a anunțat, marți, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), citată de AFP. În comunicatul OMS se precizează faptul că maladiile transmise prin apele murdare se află la originea a peste 20% din decesele înregistrate în rândul copiilor, pe plan mondial.
Pentru OMS, „marea provocare din prezent” constă în găsirea unei modalități care să permită tuturor copiilor din lume care suferă de această afecțiune să aibă acces la un tratament care nu este deloc scump și care există de peste 25 de ani.
Acest tratament constă în săruri de rehidratare orală (SRO), compuse dintr-o cantitate mică de sare și o cantitate mică de zahăr, amestecate cu apă curată, la care se adaugă câteva comprimate de zinc, au declarat experții OMS.
„Prin administrarea de SRO și zinc, riscul de deces este aproape nul”, a precizat celebra organizație afiliată la O.N.U., iar costul unui astfel de tratament se ridică la 0,3 dolari (0,25 euro) pentru fiecare copil.
În opinia OMS, una dintre problemele vitale vizează punerea acestor tratamente la dispoziția pacienților.
„Văzând cu ochii mei ravagiile pe care le poate face diareea asupra copiilor și efectul salvator, aproape miraculos, al SRO și al zincului, sper că vom obține sprijinul de care avem nevoie”, a declarat Olivier Fontaine, directorul departamentului de sănătate și dezvoltare a copilului din cadrul OMS.
În ciuda ravagiilor pe care le face această maladie, OMS deplânge, totodată, faptul că cercetările științifice asupra diareii la copii înregistrează „o pierdere de viteză începând din anii ’80”.
Potrivit OMS, fondurile destinate cercetărilor asupra acestei maladii sunt „net inferioare, în domeniul cercetării științifice, față de alte maladii care, prin comparație, cauzează mai puține decese”.
OMS estimează la 50 de milioane numărul copiilor salvați grație tratamentului pe bază de SRO, de la descoperirea lui, în urmă cu 25 de ani.