Razii în trenuri

Aproape cinci sute de blatiști, prinși după controale cu polițiști din două județe



Control general printre toți călătorii
Control general printre toți călătorii

Călătoria fără bilet rămâne o problemă la CFR chiar și după scandalul de corupție în care au fost implicați zeci de controlori în luna octombrie a anului trecut. Asta este concluzia care s-ar putea trage după ce, în luna ianuarie, inspectorii de control CFR, sprijiniți de efective sporite de poliție, din două județe, au organizat patru razii de amploare în trenurile de pe raza județului Suceava.
Au fost depistați și suprataxați peste 450 de călători care nu aveau bilet, asta în condițiile în care acțiunile de control au avut în primul rând un caracter preventiv, iar de multe ori blatiștii au fost coborâți din tren înainte ca garnitura să se pună în mișcare.
Suprataxe în valoare de 51.000 de lei
Cum controlorii de tren din Suceava sunt puternic vizați de ancheta procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, în luna ianuarie, la nivelul Poliției Transporturi Feroviare s-a luat decizia organizării unor controale cu efective sporite. Astfel, în trenurile de călători, alături de inspectorii CFR au acționat lucrători de la Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava, dar și de la Secția Regională de Poliție Transporturi Iași. Aceștia au sprijinit inspectorii CFR în acțiunile de suprataxare a blatiștilor, dar au urmărit și alte aspecte de interes polițienesc, contrabandă, furturi, comerț ilicit etc.
„În cadrul acțiunilor au fost aplicate peste 450 de suprataxe călătorilor fără bilet, în valoare de peste 51.000 de lei. În ianuarie am organizat săptămânal câte o acțiune de amploare pentru descurajarea călătoriilor fără bilet, plus cele curente din fiecare zi, și la nivelul Sucevei se va continua în același ritm susținut”, a declarat comisarul-șef Florin Catană, șeful Serviciului Județean al Poliției Transporturi Suceava. El a precizat că în cadrul controalelor a primit sprijin și de la polițiști ai IPJ Suceava, în stațiile în care a fost solicitată prezența acestora.
Dacă în lunile anterioare polițiștii au demarat cercetări și față de șefi de tren și conductori, de această dată au fost vizați doar călătorii fără bilet. Echipele de control s-au urcat în trenuri la plecarea din stații, iar persoanele care nu aveau tichet au fost sancționate de inspectorii CFR cu suprataxe.
Trebuie precizat că șefii de tren și conductorii cercetați în dosarul de corupție instrumentat de procurorii din Brașov sunt suspendați din funcții și retrogradați pe posturi de muncitori necalificați. În locul lor lucrează ceilalți controlori de tren care nu sunt acuzați de fapte de corupție, mulți efectuând ore suplimentare pentru a acoperi toate garniturile de tren.
Deși numărul de blatiști este în scădere față de acum câteva luni, eliminarea totală a acestei practici pare imposibilă, cel puțin pe termen scurt și fără o schimbare radicală o modului de acces și de control al biletelor în trenuri.
Contrabandiști de țigări, prinși în trenuri
În cadrul acțiunilor de control ale poliției în trenuri de luna trecută au fost aplicate 101 amenzi pentru alte tipuri de abateri (călători scandalagii, comerț ilicit, fumat în tren, etc.) și au fost confiscate și 550 de pachete de țigări de contrabandă. Țigările au fost găsite la persoane care veneau spre Suceava de la Cluj și Timișoara.
„Pe parcursul lunii trecute, în trenurile de călători nu am înregistrat nici o faptă cu violență”, a mai ținut să precizeze comisarul-șef Florin Catană.


Polițiștii au însoțit organele de control CFR pentru a preveni orice fel de incidente
Polițiștii au însoțit organele de control CFR pentru a preveni orice fel de incidente
Control general printre toți călătorii
Control general printre toți călătorii


Recomandări

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru