– Cei mai mulți provin din Republica Moldova, dar printre ei se numără și oameni din țări exotice precum Sierra Leone sau Peru
Avem și noi străinii noștri. În județul Suceava trăiesc și muncesc în acest moment 890 de persoane care vin din diferite colțuri ale lumii. Mai mult de jumătate dintre ei, 490 la număr, așa cum era și de așteptat, sunt cetățeni din Republica Moldova. Cei mai mulți dintre ei sunt elevi sau studenți, dar există și 78 de moldoveni care au lăsat traiul de acasă pentru unul în România, căsătorindu-se cu suceveni. A doua „comunitate” de străini ca număr din județ este cea a ucrainenilor. Potrivit statisticilor Biroului pentru Străini Suceava, 69 de cetățeni ai Ucrainei se află acum în județ. Nici la americani nu stăm rău, datele oficiale indicând un număr de 65 de persoane care își duc viața de zi cu zi pe meleagurile Sucevei. Din paleta de străini veniți la noi nu lipsesc nici personaje din țări exotice, cum ar fi din Sierra Leone, Peru sau Paraguay. Din totalul străinilor, majoritatea are permise temporare de ședere, și doar 60 din totalul de 890 au obținut permise de ședere permanentă. Dacă cei mai mulți au respectat legile românești, o parte dintre cei care au stat perioade mai lungi sau mai scurte în diferite localități din Suceava au călcat strâmb, fiind trimiși spre țările de origine. De la începutul anului 2006 și până în prezent 59 de străini au primit dispoziții de părăsire a României, iar alte 25 de persoane aflate pe teritoriul județului Suceava au fost returnate în țările „mamă”. Potrivit subcomisarului Aurel Savin, șefului Biroului pentru Străini Suceava, faptele pentru care s-a dispus trimiterea în țara de origine a celor 84 de persoane au constat, în general, în depășirea termenului de ședere în România.



