Elevii suceveni cu rezultate deosebite la învățătură și la concursurile școlare, dar și cei cu o situație financiară dificilă vor beneficia de burse lunare cu valori cuprinse între 60 și 100 de lei, din partea Primăriei Suceava.
Din cei 300.000 lei alocați prin Hotărâre de Consiliu Local, luna trecută, la propunerea primarului Ion Lungu, s-a stabilit numărul burselor școlare care vor fi acordate anul acesta. Astfel, 863 de elevi suceveni vor beneficia de bursele acordate de municipalitate, majoritatea, adică 526 de elevi, fiind beneficiari ai burselor de merit, în valoare de 80 de lei lunar.
Numărul burselor de performanță acordate este de 45, beneficiarii acestora primind câte 100 de lei lunar, în vreme ce 55 de elevi vor primi bursă de studiu, în valoare de 60 de lei lunar.
Alți 237 de elevi din școlile sucevene vor primi burse de ajutor social, în valoare de 60 de lei lunar.
Bursele sociale sunt destinate elevilor din categorii sociale defavorizate (orfani, cazuri medicale, elevi din mediul rural școlarizați în altă localitate sau cu situații materiale grele).