– Majoritatea primăriilor din județ nu mai au fonduri pentru a asigura cheltuielile proprii pînă la sfîrșitul acestui an
– Fără bani, primarii suceveni asaltează Consiliul Județean Suceava cu solicitări de suplimentare a bugetelor locale
– Situația este cu adevărat dramatică în cazul administrațiilor care au avut în derulare proiecte SAPARD
– Din cauza nevirării la timp a ultimelor tranșe de finanțare, valoarea dobînzilor suplimentare plătite de unele primării la creditele contractate pentru realizarea proiectelor SAPARD se apropie de 1,2 milioane de euro
Apropierea sfîrșitului de an înseamnă ca de fiecare dată apariția unor grave probleme de ordin financiar la majoritatea primăriilor din județ. În aceste condiții, nici anul acesta situația nu este „prea roz” pentru administrațiile locale sucevene, în multe comune, orașe sau municipii bugetele locale fiind consumate aproape în totalitate. Practic, potrivit situației actuale, aproape 90% dintre primăriile sucevene se află la un pas de a intra în colaps financiar, singura variantă pentru a evita această situație fiind o eventuală rectificare a bugetului județului Suceava, care întîrzie să apară. Potrivit spuselor directorului economic din cadrul Consiliului Județean Suceava, Doina Blaj, printre motivele care au dus la apariția acestei situații se numără și nerealizarea veniturilor planificate pentru anul 2005, precum și faptul că sumele alocate bugetelor locale au fost insuficiente. La toate acestea se mai adaugă, în cazul unor primării din județ, dobînzile suplimentare care au fost plătite la bănci din cauza nevirării la timp a ultimelor tranșe de finanțare a proiectelor SAPARD. Doina Blaj a mai spus că, avînd în vedere această situație, Consiliul Județean Suceava a fost asaltat de adrese din partea primăriilor sucevene în care se reclamă lipsa acută a fondurilor, unele administrații fiind în imposibilitatea de a-și acoperi cheltuielile, fie că sînt cu personalul, fie pentru plata ajutoarelor sociale, sau a datoriilor acumulate către diverse firme care au realizat lucrări de investiții. În această situație se află, dacă ar fi să dăm cîteva exemple, primăriile din Mușenița, Zamostea, Sucevița, Liteni, Putna, Frătăuții Noi, Ostra, Bălcăuți, Grămești, Iaslovăț, Vulturești, Broșteni, Rîșca, Horodniceni, Horodnicul de Sus, Iacobeni sau Cacica, primarii din aceste localități înaintînd solicitări pentru alocarea de fonduri suplimentare pentru bugetele locale. Astfel, în momentul de față aproape toate cele 113 primării din județ se confruntă cu grave probleme de ordin financiar, unele dintre ele neavînd posibilitatea de a-și plăti propriii angajați, iar la altele plata ajutoarelor sociale nu s-a mai făcut de peste 3 sau 4 luni. „Majoritatea primăriilor care au de plătit ajutoarele sociale se confruntă cu probleme financiare. La acestea se adaugă și cele care au trebuit să suporte din bugetul propriu dobînzile suplimentare pentru creditele contractate în vederea realizării proiectelor SAPARD. Practic aproape 90% dintre primăriile din județul Suceava se confruntă cu probleme de ordin financiar, la acest lucru contribuind și calamitățile de anul acesta, care au presupus un efort financiar destul de mare pentru refacerea distrugerilor”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Stela Acatrinei. Ea a mai precizat că din cauza lipsei de bani, mai multe primării au transferat sumele care le aveau alocate pentru trimestrul IV al acestui an, în trimestrul al III-lea, astfel încît ultima perioadă a anului este aproape descoperită. „O să fie jale cu salariile atît pentru personalul din primării, cît și pentru învățămînt. Și la aceasta se mai adaugă și problemele legate de plata ajutoarelor sociale”, spune Acatrinei. Ea a mai precizat că singura variantă pentru a scăpa de această situație este o rectificare a bugetului județului Suceava, însă pînă în momentul de față nu sînt semnale că vor mai fi alocați bani.
– ”În 3-4 luni putem să închidem primăria”, spune primarul din Mușenița, Filip Nicolaev
Una dintre comunele care se confruntă cu problema lipsei de fonduri este și Mușenița, al cărei primar, Filip Nicolaev, spune de pe acum, parcă resemnat, că „în 3-4 luni putem să închidem primăria”. Nicolaev ne-a declarat că din cauza lipsei de bani, salariile personalului din primărie nu a fost plătit pe luna august, și nu vor fi bani nici pentru luna septembrie. Mai mult, nivelul datoriilor pe care primăria le are către diverse firme care au efectuat lucrări de investiții se ridică la peste un miliard de lei, datorii care însă nu pot fi plătite. „Este jale. Nu cred că ne mai descurcăm pînă la sfîrșitul anului. Să spunem că mai avem bani pentru o lună, dar nici asta nu este sigur. Veniturile nu s-au încasat în totalitate, însă nici nu avem agenți economici de la care să spunem că avem de primit pe taxe și impozite sume mai importante. Dacă nu vom fi ajutați de Consiliul Județean Suceava, putem ca în 3-4 luni să închidem primăria”, a declarat primarul din Mușenița. O situație asemănătoare este și în comuna Sucevița, unde primăria se află „la cota de avarie”, după cum declară primarul Ioan Onofrei. El spune că deși salariile angajaților din primărie sînt plătite la zi, există probleme în ceea ce privește plata ajutoarelor sociale la Legea 416 privind venitul minim garantat. Cu toate acestea, Ioan Onofrei spune că principala cauză pentru care fondurile sînt aproape gata este repartizarea lor pentru refacerea efectelor inundațiilor din luna august a acestui an. „Cît de cît am reușit să asigurăm plata salariilor propriilor angajați. Însă foarte mulți bani s-au dat pentru intervențiile care au fost necesare în urma inundațiilor din această vară. Momentan supraviețuim cum putem, însă sîntem la cota de avarie”, spune primarul din Sucevița. Cu probleme financiare se confruntă și primarul din Pătrăuți, Dragoș Jureschi, care ne-a declarat că plata asigurărilor sociale pentru cei care au depuse dosare la legea 416 nu s-a mai făcut din luna iulie a acestui an. Și primarul din Vulturești, Constantin Ciubotariu, consideră că situația în care se află primăria pe care o conduce este „extraordinar de critică”, el afirmînd că pentru a putea asigura cheltuielile pînă la sfîrșitul acestui an ar mai avea nevoie de peste 1,3 miliarde de lei. „Mai avem restanțe la plata lemnelor pentru școli, dar și pentru ajutoarele sociale, care nu mai sînt achitate de 3 luni. Situația este critică, cu atît mai mult cu cît veniturile locale sînt extrem de mici, iar singura variantă ar mai fi o rectificare de buget”, spune Ciubotariu.
– Proiectele SAPARD au dus unele primării sucevene în pragul falimentului
După cum am mai precizat, o mare parte din comunele care au avut în derulare proiecte SAPARD se confruntă în momentul de față cu grave probleme financiare. Practic, din cauza întîrzierii decontărilor la timp a ultimelor tranșe de finanțare din partea Agenției SAPARD, primăriile au fost nevoite să-și golească aproape în totalitate bugetele pe anul acesta, pentru plata dobînzilor aferente creditelor contractate. Astfel, totalul sumelor plătite de primăriile din județul Suceava pentru aceste dobînzi se ridică la aproximativ 1,2 milioane de euro, sumă care echivalează cu valoarea unui proiect SAPARD de reabilitare a infrastructurii rurale. Situația este cu atît mai critică, cu cît comunele în cauză au fost nevoite să plătească din bugetul propriu sume care în unele cazuri depășesc două miliarde de lei. Astfel, potrivit unei situații prezentate anterior de Consiliul Județean Suceava, orașul Broșteni a plătit 2,543 miliarde de lei, Calafindești – 1,651 miliarde de lei, Fîntînele – 2,248 miliarde de lei, Gălănești – 1,54 miliarde de lei, Horodnic de Jos – 2,629 miliarde de lei, Siminicea – 1,5 miliarde de lei, Vicov de Jos – 1,5 miliarde de lei, Vicov de Sus – 2,05 miliarde de lei, Zvoriștea – 2 miliarde de lei, Dumbrăveni – 2,3 miliarde de lei, Putna – 2,4 miliarde de lei, Arbore – 1,7 miliarde de lei, Bogdănești – 1,8 miliarde de lei, Dărmănești – 731 milioane de lei, Dorna Arini – 2 miliarde de lei, Horodniceni – 750 milioane de lei, Marginea – 300 milioane de lei, Șaru Dornei – 1,3 miliarde de lei, Forăști – 0,9 miliarde de lei, Grănicești – 0,3 miliarde de lei, Ipotești – 1,4 miliarde de lei, Zamostea – 2,05 miliarde de lei, Bălcăuți-Grămești – 1,5 miliarde de lei, Bilca – 2,42 miliarde de lei, Boroaia – 1,6 miliarde de lei. În cazul comunei Bălcăuți, de exemplu, viceprimarul Ioan Fediuc spune că din cauza sumelor plătite suplimentar, salariile angajaților din primărie nu au fost plătite de două luni, iar consilierii locali nu și-au mai plătit indemnizația de 7 luni. „Dacă nu vine o rectificare intrăm în incapacitate de plată. Avem datorii la firmele care au executat lucrările de investiții, lemnele pentru școli sînt neplătite și să nu mai vorbim de salarii”, a spus Ioan Fediuc. El a mai precizat că după nevirarea la timp a ultimei tranșe SAPARD, primăria Bălcăuți va da în judecată Agenția pentru a solicita recuperarea sumelor plătite pe dobînzile suplimentare. O altă comună cu probleme financiare din cauza proiectului SAPARD este și Iacobeni, suma plătită suplimentar pe dobînzi fiind de peste două miliarde de lei. Primarul din Iacobeni, Viorel Dranca, a precizat că în momentul de față primăria are datorii de 1,9 miliarde de lei, iar fondurile de care dispune nu mai ajung și pentru ultimul trimestru al anului. „Am luat din sumele pe care le aveam alocate pentru ultima parte a anului și așteptăm o rectificare. Sîntem cu salariile la zi, dar nu știm cum ne vom descurca pînă la sfîrșitul anului. Dacă ne-ar mai ajuta și Ocolul Silvic pentru că avem și noi niște suprafețe de pădure în proprietate, poate vom mai reuși să obținem bani din licitații. Așa am mai avea o șansă”, a mai spus Viorel Dranca.
