Aproximativ 89% dintre cele 92 de milioane de mame europene care accesează zilnic internetul fac cumpărături online, produsele achiziționate de acestea fiind în mare parte electrocasnice, oferte de vacanță, haine, accesorii și produse cosmetice, potrivit unui studiu remis MEDIAFAX.
Pentru că internetul este important pentru mame mai ales atunci când decid să achiziționeze un brand, 98% dintre ele caută online informații despre produsele mărcii pe care doresc să o cumpere.
Potrivit unui studiu Mediascope, mamele europene caută activ cele mai multe informații despre următoarele categorii: produse electrocasnice (59%), oferte de vacanță (57%), haine și accesorii (57%), produse cosmetice (54%).
De asemenea, 61% dintre mame declară că sunt capabile să aleagă produse și servicii mult mai bune datorită informării de pe internet.
Însă mamele din Europa apelează la mediul online și pentru o comunicare rapidă și eficientă. Astfel, 74% dintre aceste femei declară că țin mult mai bine legătura cu familia și prietenii datorită internetului. 83% dintre acestea utilizează e-mail-ul în fiecare zi, în timp ce 59% accesează rețelele de socializare zilnic pentru comunicarea cu ceilalți (25%), postarea de status-uri (24%), schimbarea pozei de profil (16%) și încărcarea de fotografii sau de conținut video (7%).
Același studiu mai arată că internetul este util mamelor europene pentru administrarea finanțelor și programarea timpului liber – 45% declară că își stabilesc vacanțele și își programează călătoriile mult mai ușor datorită accesului la internet.
Timpul pe care mamele europene îl petrec online a crescut din 2004 până în prezent cu 77%. Astfel, femeile din Europa care au copii petrec 13,8 ore pe săptămână pe internet, activitate devansată doar de privitul la televizor, cu o medie de 17,1 ore pe săptămână.
55% dintre mame preferă să facă mai multe lucruri în același timp și navighează pe internet în timp ce se uită la televizor. Intervalul preferat pentru a sta online este seara, între orele 17.30 și 21.00.
Dispozitivele pe care mamele din Europa le folosesc preponderent pentru a naviga pe internet sunt computerul sau laptopul (67%), urmat de telefoanele mobile (21%) și de tablete (8%). În acest context, 73% dintre mamele europene susțin că sunt mai dispuse să achiziționeze un telefon mobil care oferă și conexiune la internet, iar 50% dintre acestea dețin deja un smartphone.
Țările din care se utilizează cel mai mult telefoanele mobile și tabletele pentru conectarea la internet sunt Norvegia, Olanda, Danemarca, Irlanda și Germania.
Studiul Mediascope a fost realizat pe un eșantion de 51.700 de persoane.