Aproape 850 de fete de până în 15 ani, gravide între ianuarie 2012-martie 2013, peste 50% au avortat



Aproape 850 de fete cu vârste între 11 și 14 ani au rămas însărcinate în perioada ianuarie 2012 – martie 2013, aproape 600 dintre ele alegând să întrerupă sarcina, potrivit unor date oficiale obținute de agenția MEDIAFAX.
Datele oficiale arată că 16.101 tinere care aveau până în 19 ani au rămas însărcinate în perioada ianuarie 2012 – martie 2013, iar 10.224 dintre ele au făcut întrerupere de sarcină.
Dintre tinerele care au rămas însărcinate, 849 sunt în categoria de vârstă 11-14 ani, iar 596 dintre acestea au făcut întrerupere de sarcină. Astfel, în anul 2012 au fost înregistrate 619 minore sub 15 ani ca „gravide nou depistate”, dintre care 476 au făcut întrerupere de sarcină,. iar în primul trimestru din acest an s-au înregistrat 230 de cazuri nou depistate și 120 de avorturi pentru aceeași categorie de vârstă.
În 2012, cele mai minore care au rămas însărcinate înainte de împlinirea vârstei de 15 ani au fost înregistrate în județele Bistrița-Năsăud (78), Dolj (51), Bihor (42), Mureș (40), Sibiu (33), Bacău (32), Alba (25), Iași (22), Constanța (19), Brașov (17), Argeș și Timiș (câte 15).
În primul trimestru din acest an, cele mai multe sarcini la minore sub 15 ani au fost înregistrate în județele Vaslui (38), Iași (23), Dolj (20), Bistrița-Năsăud (19), Mureș (14) și Sibiu (11).
Anul trecut, cele mai multe întreruperi de sarcină pentru categoria de vârstă 10-14 ani au fost înregistrate în județele Timiș (61), Olt (23), Harghita (22), Brașov (19), Bacău (18) și Sibiu (17), în timp ce în primele trei luni ale acestui an, cele mai multe cazuri au fost în București (38) și în județele Brăila (26), Harghita (șase), Teleorman, Bihor și Cluj (câte patru).
La categoria de vârstă 15-19 ani au fost înregistrate 15.252 de gravide nou depistate, dintre care 12.073 în 2012 și 3.179 în primele trei luni ale acestui an. Din numărul total de gravide nou depistate, 7.547 au ales să întrerupă sarcina în 2012 și alte 2.081 în primul trimestru din acest an.
Județele în care au fost înregistrate, în 2012, cele mai multe tinere însărcinate din categoria de vârstă 15-19 sunt: Iași (1.097), Bistrița-Năsăud (681), Dolj (564), Vaslui (484), Mureș (459), Timiș (391), Bacău (388), Argeș (356), Prahova (333), Neamț (332), Constanța (328), Dâmbovița (324), Sibiu (323) și Suceava (316).
Din cele 7.547 de întreruperi de sarcină din 2012 la categoria de vârstă 15-19 ani, cele mai multe cazuri au fost în București (989) și în județele Timiș (301), Bacău (298), Ialomița (297), Dolj (273), Prahova (263), Brașov (258), Brăila (255), Argeș (250), Dâmbovița (244), Teleorman (237) Iași (215), Călărași (205), Cluj (202) și Mureș (200).
În primul trimestru din acest an, cele mai multe tinere cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani care au rămas însărcinate au fost în județele Bistrița-Năsăund (221), Dolj (177), Mureș (157), Vaslui (139), Iași (114), Bacău (111), Neamț (108), Prahova (104), Dâmbovița (103) și Gorj (101). Cele mai multe întreruperi de sarcină au fost în București (268) și în județele Brăila (128), Mureș (91), Ialomița (90), Bacău (85), Dolj (82) și Timiș (71).